Efectul bumerang al iubirii
Nu toţi am fost înzestraţi de Dumnezeu cu darul predicării, iar dacă ar fi fost aşa, cine ar mai fi fost auditoriul şi cine ar mai fi dus...
Universul miraculos din fiecare
Pe cât de tulburătoare sau de imprevezibilă, într-un mod neplăcut, poate fi viața uneori - şi acestui ,,uneori” îi putem conferi cu...
Liber de 1 mai
Lucrez și azi, chiar dacă e 1 mai. Și sper să lucrez bine. Nu sunt eu la vârsta la care să am serviciu și tocmai de aici începe partea...
Noi suntem cheia
Mă întreb uneori cum ar fi ca, înainte să ni se întâmple ceva, să fim chestionaţi dacă suntem de acord cu acel ceva. Ce spuneţi, ar fi...
Primăvară...
Puterile iernii începuseră să scadă de la o zi la alta. În aer pluteau miresmele pomilor înfloriți, iar pe asfalt se așterneau petale...
Gânduri de la Dunăre
Anul acesta este unul neobișnuit pentru cei din familia mea datorită unei schimbări mari care s-a petrecut de curând. Schimbarea despre...
Numai dăruind tot, vei dobândi orice!
Într-un univers de cenușă, populat de oameni mult prea grăbiți ca să își mai tragă sufletul, eu vă pot garanta, ție, cititorule, și...
Cuvintele – sentință sau salvare?
Cuvântul este una dintre cele mai utilizate metode prin care ne putem exprima sentimentele, trăirile, emoțiile sau puterea prin care...
Balena Albastră din Săptămâna Pătimirilor!
Sunt sigură că foarte mulţi dintre voi aţi auzit măcar despre acest joc. Am înţeles că acesta presupune acceptarea unor provocări care,...
Carpe diem!
Ce înseamnă aforismul „Carpe diem!”? Cu toate că am pierdut ceva timp în găsirea unei definiții care să ne ajute mai mult, într-un final...