Liber de 1 mai
Lucrez și azi, chiar dacă e 1 mai. Și sper să lucrez bine. Nu sunt eu la vârsta la care să am serviciu și tocmai de aici începe partea grea. Sunt la vârsta la care încă lucrez la cine sunt și la cine voi fi. Munca asta nu trebuie să ia pauză, nu are sărbători recunoscute de stat și categoric nu poate fi întreruptă doar pentru o zi. Câteodată am impresia că nu o voi termina niciodată și mă sperie puțin. Sper totuși că dacă o să existe un final, să fie unul reușit. Abia aștept să pot mulțumi echipei care a contribuit la realizarea caracterului meu și să anunț, rezervat ce-i drept, că e timpul pentru viitor.
Iubesc și azi, chiar dacă e 1 mai. Și nu mă refer la mici, grătare sau muzică venită de peste tot. Iubesc natura care azi muncește și suferă. Deci, iubesc și azi pentru că am cu ce. Inima mea nu bate cu pauză. Dacă s-ar decide brusc că Ziua Muncii e zi liberă pentru inimi, ce s-ar întâmpla oare? Știu că acolo sus e Cineva care nu permite asta și îi sunt recunoscătoare. Singurul lucru pe care îl pot face e să dau mai departe grija pe care El o are pentru fiecare, iubirea pe care o arată tuturor și categoric azi nu e timp de pauză.
Biroul meu e plin de hârtii și azi, chiar dacă e 1 mai. Așa e când creierul nu mai vrea pauze. Din nefericire, a avut destul de multe în ultimii ani, dar acum, acum când a dat iar de informație și cunoaștere…, trage de tot ce e în jurul lui și nu se mai oprește. Literatura e benefică oricui, istoria e necesară în orice pas făcut, chimia e o plăcere ascunsă, iar geografia trebuie întâi văzută și de-abia apoi citită.
Exist și azi, chiar dacă e 1 mai. Și trebuie să mă bucur de asta. Existența e de multe ori cel mai greu lucru pe care îl avem de făcut. Eu am vrut multe pauze și, de fiecare dată, voiam să fie lungi. Căutam atunci să dorm cât mai mult, să nu mai știu nimic în jur. Până am ajuns să văd realitatea în vise scurte de 5-6 secunde. Atunci am realizat că visele ne sunt date pentru a exista și în somn. Așadar, trăitul nu trebuie sintetizat în pauze, ci în depășitul limitei. De 1 mai trebuie să depășim limita pauzelor impuse și să ne concentrăm pe propriile nevoi.
Reușesc astăzi, chiar dacă e 1 mai, să fiu ambițioasă, să le arăt tuturor că trupul meu lucrează și că nu sunt eu în măsură să îl opresc. De la unele lucruri nu poți lua pauză și trebuie să ne asumăm asta. Cu toții știm despre „pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”, dar cred că e timpul să vedem ce se întâmplă când pauzele devin scurte și rare. Ce chei vom gasi atunci? Probabil pe cele care ne vor face cu adevărat liberi, mereu, nu doar de 1 mai.
