Numai dăruind tot, vei dobândi orice!
Într-un univers de cenușă, populat de oameni mult prea grăbiți ca să își mai tragă sufletul, eu vă pot garanta, ție, cititorule, și oricui altcuiva, că există și locuri în care lumina încă mai sălășluiește și în care îşi face discret simțită prezența salvatoare. În aceste tărâmuri compensatorii, guvernate de pace, liniștea, împlinirea și satisfacția fiecăruia sunt literă de lege. Deși pare utopic, da, chiar pare, credeți-mă pe cuvânt, aceste lăcașuri chiar există și sunt palpabile.
Eu am descoperit un astfel de microunivers fantastic în orașul meu, în Râmnicu Vâlcea, fără ca în viaţa mea de dinainte să îmi fi dorit vreodată neapărat să experimentez - chiar și pentru câteva clipe - trăiri înălțătoare, care să îmi reveleze măcar puțin din sensul existenței noastre efemere aici, pe pământ. Incursiunea mea în lumea capabilă să atingă absolutul prin idealurile pe care le promovează cu atâta ardoare, lumea cercetașilor, a luat naștere într-un mod foarte frumos, într-o zi însorită de decembrie, atunci când soarele de pe cer mi s-a revărsat, până la sfârșitul acelei zile, și în suflet. Am aflat întâmplător despre proiectul ,,Dăruind vei Dobândi” și m-am dus fără să știu exact despre ce este vorba la ceainăria din oraș pentru a afla mai multe și pentru a încerca să dau o cât de mică mână de ajutor.
Așa am avut ocazia sa îi cunosc pe minunaţii cerceaşi români uniţi din Vâlcea. În ziua respectivă am ajutat câteva familii aflate în necaz, dăruindu-le alimente, jucării şi haine. M-am întors acasă seara, nerăbdătoare sa le povestesc părinților și surorii mele despre oamenii extraordinari pe care i-am cunoscut, deși pe câţiva dintre cercetași îi cunoșteam de dinainte şi ştiam deja din ce aluat unic este sufletul lor plămădit. Proiectul în care abia alesesem să mă implic m-a fascinat încă de la început, deoarece este inspirat din creația unuia dintre scriitorii mei preferați, Nicolae Steinhardt, iar acest proiect s-a dovedit pe parcurs a fi unul de amploare.
Astăzi, chiar asăzi, ,,Dăruind vei Dobândi” se află deja la sfârșitul celei de-a doua ediții - cea în care oameni care trăiesc sub cerul liber, pe străzile Râmnicului, au primit săptămânal câte două mese calde - o altă experiență la fel de măreață și de grandioasă pentru mine. Astăzi, în Joia Mare, în preajma Sărbătorilor Pascale, un preaplin de nedescris îmi inundă sufletul - fără niciun fel de exagerare - știind că am putut împartăși puțin din ce am, mai ales din universul meu lăuntric. Vă mulțumesc, cercetașilor de pretutindeni, pentru că existați și pentru că sunteți întotdeauna gata să le arătați și altora că în lumea asta mare mai există încă și locuri inundate de lumină.
