Primăvară...
Puterile iernii începuseră să scadă de la o zi la alta. În aer pluteau miresmele pomilor înfloriți, iar pe asfalt se așterneau petale delicate și raze de soare. Era primăvară. Dar în mintea mea? În mintea mea era haos. Iarna mă amorțise și gândurile mele nu semănau deloc cu adierea calmă de afară, ci mai degrabă cu o furtună de vară - aprigă, imprevizibilă, întunecând totul în jur. Dar apoi a venit aprilie și lucrurile s-au mai calmat. Unii pomi nu mai erau la fel de înfloriți și în aer nu mai plutea același parfum, dar era mai cald și toate râmașițele de gheață din timpul iernii au fost topite, iar haosul a dispărut treptat, lăsându-mi sufletul pregătit pentru a primi cu adevărat vestea Învierii.
Și ce se va întâmpla acum? Urmează mai. Și urmează neprevăzutul – așa e mereu. Și va trebui cu siguranță să aleg. Rămân suspendată, tânjind fie la vacanța ce a trecut, fie la cea care va veni și refuzând să privesc frumusețea și bunătatea din jur, sau mă voi avânta cu zâmbetul pe buze în continua mea încercare de a afla lucruri noi? Fără doar și poate, îmi voi da toată silința să fac alegerea corectă. Așa că trebuie să îmi găsesc curajul de a cădea și să învăț să nu mă tem de nereușită. E un lucru pe care câteodată tind – sau nu cumva toți facem asta? – să îl fac fără să îmi dau seama. Și poate fi fatal. Dacă nu îmi voi permite să experimentez noutatea, să mă joc cu necunoscutul sau să încerc să mă autodepășesc, nu voi reuși niciodată să devin o persoană mai bună, care să îi ajute mai mult pe ceilalți prin gesturi făcute cu mai multă iubire. Deci urmează luna mai, dar noi decidem mai cum o să fie – sau mai cum o să fim, pentru că de la noi pornește tot.
Perioada aceasta e despre liniște, e despre armonie, e despre credință. Dar ce ar fi dacă nu ne-am limita, dacă am continua să împărtășim aceste trăiri celor din jur și în restul anului? Putem să fim făclii care să lumineze chipurile celor ce ne înconjoară și să le încălzim astfel sufletele, iar apoi, încet încet, vom observa cum, chiar sub ochii noștri, iau naștere alte făclii – la început sfioase, temându-se să nu se stingă dacă întâlnesc cumva vreo briză, dar devenind treptat din ce în ce mai puternice și oferind, la rândul lor, lumină și căldură altora.
Totul pornește așadar de la noi. Noi suntem cei care decidem ce și cum vom face; tot noi suntem și cei care vor alege dacă urmează visul pictat neîncetat, încă de când eram mici, pe pânza infinită a imaginației sau dacă ne vom pierde în valurile haotice ale lumii ce ne înconjoară.
