Noi suntem cheia
Mă întreb uneori cum ar fi ca, înainte să ni se întâmple ceva, să fim chestionaţi dacă suntem de acord cu acel ceva. Ce spuneţi, ar fi tare? Poate, dar cred că la un moment dat și-ar pierde sensul să îmi regizez viața integral. Din fericire, este Cineva acolo sus care ne veghează şi care ne ajută de fiecare dată când avem nevoie, dar care, e drept, nici nu ne lasă să ne plictisim.
Săptămâna aceasta am avut numeroase revederi cu familia şi cu prietenii. Aceste momente mi-au transmis un soi de siguranță, înrudită cu bucuria. Simplul fapt că azi am făcut niște desene cu markerele pe un tricou - împreună cu verișoara mea mai mică - și că am stat efectiv cu persoane apropiate, m-a făcut să realizez cât sunt de privilegiată, cât suntem de privilegiaţi mulți dintre noi.
Familie, un acoperiș deasupra capului, smartphone, mâncărică... şi alte lucruri care ne par obișnuite sunt daruri care ridică din start restricția faptului că nimic nu este cu adevărat imposibil. Cred că atunci când vrem să ne plângem puțin de milă, în loc să alergăm de trei ori în jurul cartierului sau să dăm muzica rock la maxim, am putea să ne gândim că nu suntem singuri și că am fost înzestrați cu un potențial care devine cheia pentru orice situație.
M-am obișnuit deja cu ideea că viața poate fi și ca acea zi însorită de duminică, dar şi ca zăpada din aprilie care a acoperit fără milă lalelele şi magnoliile mamei mele. Şi, sincer, dacă îmi mai imaginez încă o dată acea fotografie cu copiii subnutriți din Africa - acolo ar fi ceea ce numesc eu soartă crudă -, încep să mă simt oarecum datoare să trec prin viața de zi cu zi cu zâmbetul pe buze. Atât cât reuşesc, bineînţeles. Şi uneori îmi mai aduc aminte şi că viața e prea scurtă ca să mă încrunt şi că numai timpul ar trebui să le permită ridurilor să apară discret pe chipurile noastre.
Așadar, dacă ceea ce ai citit aici te-a făcut să te gândești la aceleaşi lucruri, în felul tău, acesta este un semn bun, înseamnă că nu am scris asta numai pentru mine. Dacă, însă, eşti unul dintre cei care preferă o altă abordare despre viaţă şi despre grijile ei, atunci poate te va ajuta o zicere din legile lui Murphy: „Zâmbește, mâine va fi mai rău”. Însă, până acum, această zicere mie nu mi-a putut aduce niciodată zâmbetul pe buze şi nici nu cred că va putea să o facă pe viitor.
