Tot despre fericire. Altfel.
Sunt abia la început și deja m-am răzgândit. Voiam să scriu despre jumătăți de hărți, dar, înainte să apuce ideile mele să se așterne pe foaie, mi-a sărit în ochi o frază:
„Fericirea celorlalți e în mâinile tale: nu le închide.”
Prima dată am parcurs în grabă textul, nu i-am acordat prea multă importanță. Dar, apoi, m-am găsit gândindu-mă în continuare la acel mic fragment. Desigur că auzisem de nenumărate ori că noi le putem aduce fericire celorlalți, eu însămi o spusesem. Dar felul în care o idee atât de amplă era cuprinsă într-o frază atât de simplă m-a uimit. În numai câteva cuvinte, era sugerată o îndatorire pe care poate nu o conștientizasem atât de mult înainte. Nu numai că fericirea altora poate să vină de la mine, dar, câteodată, fericirea celorlalți poate să depindă de mine. Și de tine, fără doar și poate. Suntem legați, așadar. Sunt legată de surorile mele, de fratele meu, de părinții mei, de prietenii din toate colțurile țării și de mulți alți oameni – poate nici nu îi știu pe toți. Pământul este un loc al contrastelor, un loc în care miliarde de oameni aleargă continuu fiind uniți de alții prin niște sfori invizibile. Și, în graba lor, creează tot mai multe sfori.
Asta înseamnă că de la mine pornește totul. Asta înseamnă că de la tine pornește totul. Zâmbetul este contagios. Așa se spune, cel puțin. Ne-am obișnuit să trecem în grabă pe lângă cei de lângă noi, să nu mai fim atenți la expresiile de pe chipurile lor. Și, totuși, în mod subconștient, în minte ne rămân întipărite fețe triste, obosite. Zi după zi același tipar. Zi după zi aceleași mări de oameni în care ne scufundăm. Și am avea nevoie de lumină. Am avea nevoie de fericire. Dar de unde să găsești așa ceva când, cu cât te afunzi mai mult, cu atât e mai mult întuneric și mai multă răceală? E destul de ușor totuși. Dar ai nevoie de voință. Poți să îți creezi propria lumină. Poți să îți creezi propria fericire. Și, odată ce începi să înoți fără probleme, cu veselie, prin marea de suflete, te rog să nu fi egoist. Dăruiește din lumina ta și celor de lângă tine. Un zâmbet oferit unui copilaș care așteaptă plictisit împreună cu mama sa autobuzul sau unui domn care caută disperat o față veselă, ursulețul de pluș cu care nu ai mai vorbit de când erai mic înmânat unei fetițe care caută un prieten sau ceva de mâncare dat unei persoane pot aprinde sufletele altora, iar ei vor duce mai departe lumina ta care, fără să realizezi, a devenit lumina voastră. Și oricine are ceva de dăruit.
Să nu iubim cu vorbe, ci cu fapte. Să împrăștiem deci iubire și fericire și să-I cerem ajutorul Celui care este Iubire. Și să nu ne temem să ne lăsăm călăuziți, căci dacă nu aș fi fost deschisă improvizației, acum terminam un articol despre cum riști să rămâi într-un lan de proumb dacă îți iei numai o jumătate dintr-o hartă.
