Gustul libertății
Mă gândesc în ultimul timp, tot mai des, la faptul că peste un an voi avea libertate cât să n-o pot cuprinde și mă întreb, cumva cu teamă, ce voi face cu ea. Oare voi face ca atâția alții care, văzându-se departe de casă și cu atât de multe opțiuni la îndemână, își iau lumea în cap și vor să experimenteze toate lucrurile interzise până atunci? Sau poate îmi voi drămui libertatea în mod rațional și conștient, neuitând de unde am plecat? Timpul o va demonstra...
Aud de atâția tineri care, veniți la București sau într-un oraș mult mai mare decât cel natal la facultate, se pierd. Dau, brusc, de prea multă libertate și vor să trăiască tot ceea ce, acasă, le era explicat ca fiind în opoziție cu principiile binelui și ale moralului. Într-un fel, este explicabil: în vâltoarea și tumultul tinereții se fac adesea greșeli destul de grave și complet inconștiente, însă pentru consecințele lor se poate plăti și o viață .Tocmai de aceea, cel mai bine este ca noi, tinerii, să ne oprim puțin din mirajul experimentării și să ne întrebăm dacă El ar fi mândru sau mâhnit de drumul pe care am pornit.
Dumnezeu ne dă voie practic să facem orice, ne pune la dispoziție o libertate nemărginită, însă totul depinde de felul în care alegem să o folosim. DA, SUNT STUDENT ÎN SFÂRȘIT, SUNT SINGUR, POT FACE CE VREAU!!! Sigur, poți face ce vrei, dar dacă toată distracția este doar o aparență sub care se ascunde de fapt pierderea sinelui? Dacă, după bucuria nopților albe în care totul devine o euforie, urmează zile de remușcări, în care te întrebi unde ești tu, adolescentul candid și copilăros de altădată? Dacă tu, de fapt, nu guști decât fericirea iluzorie, de moment, iar bezna lăuntrică iese la iveală abia după luni de distracție, în contrast cu neoanele din localuri și cu lumina felinarelor care acompaniau plăcerile și plimbările nocturne?
Există totuși niște granițe a căror existență preferăm să o ignorăm atunci când avem prea multă libertate, dar prea puțin discernământ. Cel mai bine este să alegem ca Dumnezeu să ne călăuzească pașii pe drumul maturizării, mai ales atunci când nu știm încotro să ne îndreptăm sau ce să alegem din marea de opțiuni care ne sunt puse la dispoziție. Bineînțeles că, cel mai probabil, și eu voi fi fascinată de libertatea de a trăi într-un oraș complet nefamiliar, mult mai mare și cu mult mai multe tentații, însă vreau ca acest articol să marcheze o promisiune făcută mie: să îl am perpetuu pe Dumnezeu în suflet, indiferent de ceea ce aleg să fac, conștient sau nu tocmai. Până la urmă, știu că El este singurul care poate aduce liniștea lăuntrică după zile de agitație și zgomot specifice mirajului tinereții.
