Cine vrea să fie primul…

Cu două săptămâni în urmă, patru cercetaşe din Asociaţia Cercetaşii Români Uniţi, Grupul „Sfântul Francisc” din Râmnicu Vâlcea, au susţinut diverse probe cu scopul de a primi Clasa a II-a, distincţie acordată cercetaşilor cu experienţă. Una dintre aceste probe a fost tema spirituală inspirată din capitolul 20 al Evangheliei după Matei: „Cine vrea să devină mai mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru”. În cele ce urmează vă vom prezenta câteva gânduri ale celor patru domnişoare, gânduri prilejuite de această temă.

Trăim într-o societate în care se vorbește mult despre iubirea celorlalți, într-o lume perocupată excesiv de tehnologie. În loc să socializăm și să ne iubim, noi, oamenii, alegem să fim preocupaţi de propria persoană, de grijile şi de problemele noastre, devenind astfel egoiști. În zilele noastre, ideea de a-ți iubi aproapele a fost înlocuită cu iubirea de sine. Înainte de orice, omul își caută interesul și își satisface nevoile personale. Asociația Cercetașii Români Uniți, m-a ajutat şi m-a învățat - și încă o mai face - să descopăr și să iubesc oamenii din jurul meu așa cum sunt ei, frumoși și interesanți prin poveștile și prin experiențele lor.

Întreaga lume gravitează în jurul unui singur cuvânt: „Eu”. Acaparat de propriul interes, omul uită să observe oamenii care suferă în jurul său, uită bucuria liniștitoare ce învăluie sufletul atunci când dăruiești fără a aștepta nimic la schimb. Cred că de acest lucru trebuie să îmi dau şi eu seama, deoarece Clasa a II-a nu este pentru mine, ci pentru celelalte surori cercetașe. Mulți dintre noi nu oferă nimic, dar pretind că trebuie să li se pună lumea la picioare. Viaţa este ca o roată, nu trebuie să aștepți să primești, deoarece Dumnezeu are grijă de acest lucru; tu trebuie doar să oferi cu bucurie din experiențele acumulate şi să îi înveți pe ceilalți din greutățile prin care ai trecut, cum ar putea şi ei să le treacă mult mai ușor.

Prin abuzul de putere se produce o discordanță între oameni, ceea ce nu este firesc. În fața lui Dumnezeu toți suntem egali, de ce să nu ne comportăm ca atare? De ce există această diferență? Ar trebui să fim mai uniți, să trăim fericiți, împreună, clipele mărunte care ne aduc fericire… Cercetășia ne aproprie prin simplul fapt că ne oferă condițiile prielnice de a ne bucura din plin de aceste momente. Eu nu vreau să demonstrez că pot urca un munte, pentru că știu că sunt capabilă de acest lucru. Mie îmi trebuie experiența ajutorului reciproc, pentru a o împărtăși cu celelalte cercetașe şi cu ceilalţi semeni.

Versetele 25-28 din capitolul 20 al Evangheliei după Matei descriu cu exactitate modul în care a trăit Isus, punând mai presus de toate o viață de slujire. Frumusețea este că, deşi a avut atâtea „privilegii”, Isus niciodată nu s-a folosit de ele, nicioadată nu a exercitat vreo putere supraomenească în folosul său. Şi nu numai că nu şi-a folosit aceste privilegii, ci a făcut și lucruri pe care mulţi le-am considera „nepotrivite” pentru el: “Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să le spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins” (Ioan 13, 5)! Trebuie să îi urmăm exemplul cu toţii. Lumea ar fi mult mai frumoasă, iar relațiile dintre noi ar fi mai reușite. E evident că Isus își dorea ca noi să fim mai mari, dar în sensul de a servi şi nu de a stăpâni. Gândindu-ne continuu la ideea de a fi mai buni, de a ţine cont de sentimentele altora, de a arăta grijă și empatie, ne va ajuta să ne comportam aşa cum şi-a dorit el.

Iubește-ți aproapele! Nu eu, ci Dumnezeu o spune.

Miruna Oltei

Slujirea stă la baza firii oricărui creștin, cu atât mai mult a cercetaşilor. În acelaşi timp, bucuria trebuie să fie un sentiment care ne înconjoară. Dar mă întreb: „Oare pot eu, trist și apăsat de problemele mele, să-l ajut pe aproapele?”. În opinia mea nu sau, cel puțin, nu aşa cum trebuie. Pentru a putea oferi ceva, trebuie sa ai și ce oferi. Cum ar putea cineva bosumflat să te facă să zâmbești? Toți sfinții care au renunțat la viața lor, la avuțiile lor, pentru bucuria celuilalt, erau întăriți de cineva cu iubire și cu putere infinită. Toată fericirea, forța și alinarea acestor oameni venea de la Domnul și, evident, de la omul pe care-l ajutau.

Scopul nostru este să devenim sfinți, să tindem spre sfințenie. Sunt sigură ca fiecare dintre noi a fost ajutat, măcar o dată, chiar şi cu un simplu zâmbet sau cu o mică glumă de cineva, neașteptat. Nu e chiar aşa de greu sa lași puțin de o parte ecranele mai mici sau mai mari și să nu te mai concentrezi asupra ta. Chiar dacă societatea promovează egoismul, rolul nostru este acela de a-i ajuta pe cei uitați de aceasta. Isus a venit pentru oile pierdute ale lumii, nu pentru cele cu păstor.

În cazul meu, primirea Clasei a II-a nu este deloc un motiv de mândrie, însă acest moment face parte din acele lucruri care te bucură şi te încurajează pentru a ști că îl poți ajuta mai bine pe cel de lângă tine. Cum cei sfinți și apropiaţi de Dumnezeu își luau puterea de la el, aşa şi noi, în drumul spre sfințenie, avem nevoie de mici realizări pentru a nu uita cine suntem și, mai ales, cine ne stă aproape. Îi mulțumesc Tatălui Ceresc pentru tot ceea ce am, deoarece prin darurile primite de la el îmi pot sluji aproapele și pot face parte din lucrarea lui. Îmi doresc să pot fi aproape de oricine, să înțeleg, dar să nu judec. Vreau ca fericirea pe care mi-o va aduce această distincţie să fie canalizată, porționată și dăruită astfel încât să creeze un efect veșnic de domino. Vreau ca energia transmisă de fericirea mea să-i molipsească şi pe ceilalți.

Am ales să vorbesc despre bucurie, deoarece din punctul meu de vedere este cel mai important lucru din viață. Scopul fiecăruia, în esență, este fericirea. Unii oameni sunt convinși că valoarea lor constă doar în avuții. Dar acești oameni și-au pierdut busola. Putem înlocui ajutorul material prin oferirea unui banal zâmbet, valorează cel puţin la fel. Sunt încântată că această experiență m-a făcut să regândesc aspectul slujirii aproapelui. Cu sau fără clase, misiunea noastră este să îi sprijinim pe ceilalți oricât și oricum, dacă aşa vrea Dumnezeu.

Dominique Maria Di Fiore

Având cuvântul sfânt al Evangheliei în faţă, ajungi să-l iubeşti pe Dumnezeu ca pe un Tată, să-l iubeşti pe Isus ca pe Mântuitorul dar şi pe aproapele ca pe un frate sau ca pe o soră. Pornind de la versetul: ,,Cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru”, ne aducem aminte de unul dintre versurile rugăciunii cercetașei: ,,Să dăruiesc fără a aștepta recompensă”. Din ambele reiese faptul că dacă vrei să fi mai mare între ceilalţi, trebuie mai întâi să le slujești, dar fără a aștepta ceva în schimbul slujbei pe care tu le-o faci.

În lume sunt multe tipuri de oameni, cum ar fi oamenii cu autoritate care îi domină pe cei mai slabi, dar pe noi, pe cercetaşi, Domnul ne invită să ne folosim talentul, educația şi poziția pe care o avem în folosul celorlalți pe care el ni-i încredințează; să-i putem iubi ca pe unul dintre frații și surorile noastre și să ni-i putem apropia din ce in ce mai mult, în fiecare zi. Acest lucru face ca eul nostru să dispară și să putem deveni cu adevărat cercetași ai Domnului care îndeplinesc o misiune în această lume agitată, care revărsă și transmit iubire celor din jur. Vorbesc aici de acea iubire care are un impact puternic și durabil asupra unei persoane, asupra unei alte cercetașe sau a unui alt cercetaș și care sudează o prietenie pe viață.

Pentru a te înălța trebuie să te cobori, lucru pe care Domnul ne invită să îl facem în fiecare zi, pentru a putea fi acel „mai mare”. Este greu, dar nu e imposibil. Este greu, desigur, şi să plecăm capul în fața fratelui mai mic, iar puterea de a ne obișnui cu lucrul acesta ne-o dă doar harul lui Dumnezeu. Cercetășia nu este doar distracție sau explorări pe munte, ci şi o slujire și o misiune pe care Domnul ne-o pune în inimă și ne cheamă să o împartașim și celorlalți. Baden Powell ne-a invitat să lăsăm ceva în urma noastră, pe acest pământ, şi sunt convinsă că dacă îi vom ajuta pe cei din jurul nostru, vom avea parte în cer de aceeași recompensă.

Sanda Maria Nicolescu

Ce înseamnă cercetășia pentru mine? Ce înseamnă Clasa a II-a pentru mine? Vă voi spune acum. Cercetășia este cel mai frumos și mai deosebit lucru care mi s-a întâmplat până acum. Aici am trăit sentimente neîncercate și am cunoscut oameni minunați. Pentru mine, cercetășia nu înseamnă doar lucrurile practice sau fizice pe care le facem, pentru mine cel mai mult contează spiritul ei. Aşa cum le spun de fiecare dată și surorilor cercetaşe din patrula mea, așa spun și acum: dacă nu ai spirit cercetășesc, nu ești cercetaș. Cercetășia te ajută să descoperi și să știi cu adevărat ceea ce cauți și ceea ce vrei să găsești în viața ta.

Pentru mine, Clasa a II-a este mai mult decât un însemn pe uniformă, este un pas către perfecționarea mea ca persoană, dar și un pas către servirea cât mai bună a lui Dumnezeu, a patriei și a aproapelui. Eu nu mi-am dat clasa decât pentru mine, ci şi pentru fetele din patrula mea, pe care cred că le pot ajuta mai mult după experiența probelor şi a raidului. Cea mai importantă parte a acestei experienţe este faptul că mi-am demonstrat mie că pot și că sunt capabilă cu adevărat să am o patrulă în spate și să o conduc cu responsabilitate. Am înţeles că rolul meu nu este acela de a da ordine, ci este acela de a-mi ajuta surorile să evolueze și să se formeze ca niște cercetașe pe care să se poată conta, așa cum a făcut și fosta mea șefa de patrulă, cea căreia îi mulțumesc cu acest prilej.

Așa cum spune și Sfânta Scriptură: „Cine vrea să devină mai mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru”, exact asta voi face și eu, mai mult decât am făcut-o până acum. Voi încerca să privesc lucrurile și din perspectiva altora, să fiu mai puternică și mai răbdătoare. Voi încerca să fiu o șefă de patrulă mai dedicată și voi încerca sa fac lucrurile cât mai bine pentru o mai bună funcționare a Patrulei „Vidra”. Voi încerca să fiu slujitorul vostru pentru că am acceptat să fiu mai mare între voi. De acum înainte, parcursul meu în cercetășie va fi altul, unul mai bun, promit!

Ioana Hulubă