Bunătatea
„Bunătatea este o floare, este o esență a vieții morale și semn ca suntem rupți dintr-o lume nepământeană.”
- Ernest Bernea -
E foarte greu în ziua de azi să discuți în spațiul public despre bunătate. Orice încercare este primită cu râsete ironice, cu sarcasm facil și cu un cinism ce se vrea a fi înțelept. Nu îmi dau seama dacă așa a fost mereu și sunt eu victima unei erori de perspectivă sau dacă lucrurile s-au schimbat în ultimul timp, dar cert e că acum așa stau lucrurile. Bunătatea, toleranța, generozitatea sunt imediat echivalate cu slăbiciunea intelectuală și sunt aruncate la gunoiul opiniilor publice naive.
Corul vocilor anonime ce asigură fundalul oricărei dezbateri anunţă categoric sfârşitul erei blândeţii şi începutul unei noi perioade în care principala noastră obligaţie este să avem grijă de noi şi de ai noştri, o eră a egoismului asumat. Am ajuns să trăim, să vorbim și să gândim numai la persoana întâi: eu, noi, la mine, la noi, pentru mine, pentru noi. Oamenii din jurul meu aşază din ce în ce mai frecvent egoismul înaintea generozităţii şi zic din ce în ce mai tare că e mai important să recunoşti că nu îţi pasă de cel de lângă tine decât să îţi pese. Şi, sigur, sacrificarea ipocriziei nu este un lucru tocmai rău, dimpotrivă, dar pericolul ce ne pândeşte este abandonarea bunătăţii. E mai bine să recunoşti ceea ce eşti, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţi să încerci să fii ceea ce ar trebui să fii.
Sinceritatea și curăția, două dintre virtuțile principale ale cercetașilor, precum și fapta bună a fiecărei zile înnobilează sufletul, ne ridică spiritual și moral la un nou nivel, unul demn de ceea ce ar trebui să reprezinte lumea, creația lui Dumnezeu. Când am primit ultima oară un zâmbet sincer și cald? Când am ajutat din suflet pe cineva ultima dată, fără a aștepta ceva in schimb? Întrebări la care poate unii dintre noi nu ar putea să raspundă, dar in ciuda acestor lipsuri am putea să încercăm măcar să fim noi buni pentru alții, căci trebuie să știm că un om n-are dreptul sa-l privească pe altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice. Felul în care dăm contează mult mai mult decât ceea ce dăm; astfel trebuie să împărtășim tandrețe si mărinimie in jurul nostru cu zâmbetul pe buze, căci omul cu adevărat bun este acela care a putut să fie rău și n-a fost.
