Clipă de perfecțiune
E târziu și nu prea pot să dorm - cred că este din cauza balansului repetat al autocarului, drumul către România fiind destul de obositor după pelerinajul de 10 zile în Italia. Dar nu despre Italia este vorba, ci despre faptul că semi-adormit cum sunt cineva se ridică de pe scaunul lui și mă întreabă, cred eu, mai mult în glumă:
- Fliozofule, ce părere ai, există perfecțiune?
Reacționez monoton: - Ce ți-a venit să mă întrebi asta? - Păi, am discutat asta și cu cei din spate – ei au zis că nu există – și voiam să aflu și părerea ta.
- Cum adică să nu existe perfecțiunea? raspund eu intrigat. Ea este peste tot, chiar acum, chiar aici.
- De unde și până unde asta? se aude o altă voce. Ce vezi tu perfect acum?
- Păi, dacă chiar vreți să încep, această clipă, acest moment unic, care în sinea lui este perfect.
- Cum perfect? întreabă aceeași voce. Acum aș fi putut foarte bine să dorm la mine acasă într-un pat moale și să nu mă doară spatele, dar nici măcar atunci nu ar fi fost perfect.
- Nu, greșești, prietene. Acest moment este perfect. Tu, acum, te referi la cu totul altceva. Te referi la viitorul neîndeplinit, la visul tău, nu la aceast moment. Prezentul - și numai prezentul - este perfect. Faptul că tu îl privești prin prisma trecutului și a viitorului îl face comparabil cu alte momente de timp, dar el este perfect, totul ține de cum vezi tu lucrurile, dacă te poți detașa sau nu de trecut și de viitor.
Istorisirea se încheie, dar ideea, rămâne aceeași: oamenii zilelor noastre trăiesc numai în trecut și în viitor, analizează totul din prisma trecutului, toți își caută greșelile. Se gândesc doar la viitor astfel încât să îl prezică, iar ce este cel mai trist este că uită cu totul de prezent. Drumul, în sinea lui, reprezintă călatoria, nu destinația, iar aceasta de multe ori prea puțin contează. Astfel, dacă nu trăiești în prezent, cum te poți bucura de drumul tău prin viță?
