Cum am învățat magie
Mă tot gândesc în ultimul timp că nu avem nevoie de lumină sau întuneric pentru a vedea farmecul vieții, ci doar de cineva care să ne ridice, ca un magician, deasupra zidului de griji și probleme, atunci când nu suntem suficient de înalți pentru a vedea deasupra lui. Pentru ca asta să se poată întâmpla, avem nevoie să credem în magician și în magia lui. În ultimul timp remarc cu tristețe că doar copiii mai fac asta, deci doar ei se mai bucură de farmecele lumii. Ei, fără să știe, sunt speciali și folosesc asta. Dacă știam și eu înainte...
Acum e prea târziu să mă mai împotrivesc și oricum nu am de ce să o fac. Legile firești nu mi-ar permite niciodată să mă întorc. Totuși… cum ar fi dacă nu m-aș fi lăsat relaxată în mâinile timpului care m-a purtat prea repede spre adolescență? Nu e vina lui, totuși, eu l-am rugat să mă aducă aici într-o clipită. Îmi pare rău doar pentru că în mine e prea târziu să îmi mai imaginez dragoni și eroi trâind în pace pe tărâmul condus de tati, e prea târziu să o mai văd pe mami ca pe un personaj negativ ce mă obligă să mănânc legume, e prea târziu să mă cert cu surorile pe locul din față al mașinii… mă cert acum cu copiii lor.
Gândurile mi-au zburat spre vremurile din care am cele mai frumoase amintiri. Mi-au zburat spre începuturi și sfârșituri. Revăd concomitent prima și ultima zi de școală. Amândouă par proiectate într-un timp mitic. Îmi împart inima între vechii și noii mei prieteni, toți oameni minunați ce vor avea (dacă nu au deja) un viitor strălucit. Pun în balanță dorințele copilei ce se visa scriitor și aspirațiile adolescentei ce caută să rescrie destine. Și prin toată această învălmășeală găsesc și cartea preferată: o carte a copiiilor citită de curând. O carte ce vorbește despre imposibilități, lucruri ciudate, creaturi fantastice și, mai ales, despre fulgere ce prevestesc acte de magie.
Inițial n-am găsit nimic uman, pământesc în acea carte. N-am găsit nimic care să o facă reală, palpabilă până când nu am înțeles că cel mai important act de magie, cel în jurul căruia s-a constituit întreaga acțiune, a fost făcut din iubire, iubirea unei mame pentru fiul ei. Asemenea actiunii din carte, viața noastră există și continuă tot datorită iubirii. Dumnezeu ne iubește și ne-a demonstrat că toate vrăjile din lume sunt inutile dacă nu au la bază sentimentul pur și inocent ce ne face sufletul să se simtă împlinit.
Este, așadar, timpul să ne asumăm că, în timpul în care am fost ocupați cu creșterea, am învățat din întâmplare ce este iubirea, am învățat magie și trebuie să o folosim, transformându-ne în magicieni și ridicându-i spre fericire pe cei ce nu cunosc aceste taine, pe cei ce astăzi se bucură de ziua lor, pe cei ce am fost noi cândva. Astăzi să fim toți magicieni pentru copii.
