Viitorul Credinţei
Am avut ocazia să urmăresc nu cu mult timp în urmă un film interesant – Silence, în regia lui Martin Scorsese, despre doi misionari iezuiţi ce călătoresc în Japonia secolului al XVII-lea, în timpul persecuţiei creştinilor din acea ţară. Ei se angajează în acest pelerinaj pentru a demonstra falsitatea unor zvonuri ce afirmau că fostul lor formator nu s-a lepădat de creştinism.
Scenariul se bazează pe nuvela scriitorului japonez Shusaku Endo, din anul 1966. Cartea ridică întrebări serioase referitoare la provocările pe care credinţa creştină le are suferinţele din mijlocul unei culturi ostile. Cea mai evidentă este dată chiar de titlul cărţii: cum putem înţelege tăcerea lui Dumnezeu în mijlocul suferinţei şi a răului?
Întrebarea rămâne profundă chiar şi în societatea de azi, şi este explorată în cărţi legate despre Holocaust (Night de Elie Wiesel sau filmul lui Spielberg – Schindler’s List).
Creştini fiind, şi cu precădere catolici – căci ei au deschis cărările misionarismului modern cam peste tot în lume (fără a ofensa alte Biserici!), poate nu este de dorit ca acest subiect al apostaziei preoţilor să fie chiar atât de… expus. Filmul lui Scorsese însă, nu face altceva decât să ridice întrebări profunde morale şi spirituale. Regizorul spunea că filmările au fost pentru el un fel de pelerinaj.
La fel sunt invitaţi cu toţii să îl perceapă – un pelerinaj, o călătorie spirituală provocatoare şi incomodă care poate să ne aprofundeze înţelegerea şi trăirea credinţei. Silence (Tăcerea) nu putea fi mai relevantă în contextul globalizării şi ale provocărilor evanghelizării în ziua de azi.
Unul dintre momentele culminante ale filmului îl reprezintă dialogul dintre cei doi iezuiţi misionari. Tânărul susţine că creştinismul este universal valabil, căci dacă nu este valabil pretutindeni, în toate culturile, nu poate fi adevărat. Cel în vârstă – personificat de Liam Neeson, îi răspunde că creştinismul nu poate prinde rădăcini în Japonia.
Adevărul este că mii de japonezi s-au încreştinat şi au suferit torturi inimaginabile până la moarte, fără a renunţa la credinţa lor. Cu toate acestea, bătrânul misionar spune că ei nu înţeleg cu adevărat creştinismul, ci adoptă numai o parte a lui, prin inculturare.
Această scenă este una deranjantă, unde prea-educatul occidental îşi raţionalizează apostazia, în timp ce vai-de-ei-sărmanii ţărani japonezi îşi dau viaţa pentru Hristos.
În multe ţări civilizate de azi lumina creştinismului păleşte, iar prin ţările lumii a treia din Asia, Africa sau Orientul Apropiat creştinismul se întăreşte pe zi ce trece, în pofida atrocităţilor îndreptate asupra lor: denigrări, mutilări şi crime oribile.
Tăcerea scrisă de un japonez convertit la catolicism pare să ne spună multe despre viitorul creştinismului la nivel global. Cum se poate ca această religie atât de părăsită în Vestul civilizat să prindă rădăcini în civilizaţiile ne-evoluate?
Care este sensul suferinţei pentru un Dumnezeu ce TACE? Pot oare prea-pregătiţii-raţionali-cu-multe-diplome din occident să mai înveţe ceva de la cei săraci şi suferinzi?
Fiecare dintre noi, creştini-cu-acte-în-regulă va trebui să digerăm aceste întrebări în anii pe care-i mai avem de trăit. Cum ne putem uni forţele să îndeplinim datoria apostolică?
