top of page

Ziua bunătății spontane

Astăzi, 17 februarie, este ziua mea preferată din an. Mai precis, este Ziua Bunătății Spontane! O zi în care suntem încurajați să oferim o îmbrățișare unei persoane, la întâmplare pe stradă, sau să ajutăm o bătrânică să își care punguța cu mere proaspăt cumpărate de la piață.

Lumea nu vede ceva deosebit în aceste acțiuni, ni se pare ceva firesc, cel puțin mental. Din păcate, stilul de viață comod din ziua de azi și timpul tot mai puțin, încărcat de urgențele aparente ale acestei lumi materiale, ne fac să uităm uneori sau cel puțin să ezităm în a înfăptui astfel de acțiuni.

Nu ar trebui să ne lăsăm prinși în această dramă a omului modern, de a nu mai avea timp. Scuza secolului este că suntem prea ocupați; dar hai, totuși, să încercăm să ne facem timp pentru lucrurile cu adevărat importante, cum ar fi: SĂ OFERIM.

Ce să oferim? Păi, am putea oferi multe, în primul rând: timp, atenție, înțelegere și iubire pentru toţi cei din jurul nostru. Am putea să mai oferim un gest simplu, cum ar fi: un mulțumesc, un te iubesc, o rugăciune, o îmbrățișare sau, de ce nu, un zâmbet.

Zâmbește, doar zâmbește, omule! Zâmbetul tău este cel mai frumos și simplu cadou pe care îl poți oferi unei persoane, pe parcursul unei zile. Un zâmbet adevărat, umplut de emoția clipei prezente, care să picteze pe atmosfera încărcată de stres și grabă a celor din jurul nostru curcubee de bună-stare și de fericire.

bottom of page