Pustiu de amintiri
Astăzi, spre deosebire de celelalte zile, m-am trezit cuprinsă de vălul de nostalgie care nu mă mai îmbrățișase de foarte mult timp; așa că am decis să vă povestesc puțin despre acest moment, momentul pe care eu îl numesc pustiul gândurilor mele. L-am denumit astfel pentru ca nu foarte des am ocazia să stau și să mă gândesc la cele mai frumoase amintiri, așa că uneori mă trezesc gândindu-mă că pot să dau viată acestui loc pustiu, înfrumusețându-l cu ce am mai frumos. După ce am văzut că amintirile mă apasă din ce în ce mai tare am deschis albumul cu poze și, ca de fiecare dată când văd o poză care îmi bucură sufletul, am adăugat o mică decorațiune în locul pustiu.
Am repetat operaţiunea până când mi-am dat seama că acel loc prinsese viață. După ce locul a fost din nou decorat, am spart zidul aglomerației şi al grijilor și mi-am dus ziua la bun sfârșit. Seara când m-am întors acasă, am observat către orizont, dincolo de case, cum strălucea uriașă ca o planetă pustie luna. Luna, pe care toate persoanele la care m-am gândit cu doar câteva ore în urmă o privesc și simt că și ele se gândesc la momentele petrecute împreună. Aceasta luminează falnică micul loc, seară de seară. De fapt, ceea ce am vrut eu să vă transmit astăzi este că ați putea să vă medaliați și voi propriile pustiuri, pentru a vă păstra amintirile într-un loc cât mai frumos.
