Fericirea este în noi

De multe ori, gonind pe stradă, în tumultul vieţii, rar reuşim să privim în jurul nostru, iar în acele momente observăm persoane pe care tindem să le etichetăm ca fiind într-un anumit fel, altfel decât noi şi, în egoismul nostru fariseic, să fim mândri sau mulţumiţi că noi nu suntem ca ei.

Dar de unde ştim noi că acele persoane nu cred fix acelaşi lucru despre noi? Sau, poate, chiar noi suntem cei care, în cele din urmă, în goana după nicăieri, pierdem esenţa vieţii. Tindem să fim superficiali în relaţiile cu persoanele cu care interacţionam zi de zi, persoane pe care le întâlnim pe stradă, în scara blocului, în autobuz, la şcoală, la lucru sau chiar acasă (!), fiind sau comportându-ne într-un mod persuasiv şi, mai mult, făcând tot posibilul pentru a le schimba în funcţie de convingerile şi de preferinţele noastre. După chipul şi asemănarea cui au fost aceste persoane create, oare după chipul şi asemănarea noastră?

Dar de ce această tendinţă de a avea dreptate, de a specula, şi de ce dorinţa de a schimba lucrurile şi oamenii, în funcţie de percepţiile noastre?

Tot ceea ce am dobândit se datorează unor experienţe de viaţă prin care am trecut şi care şi-au pus amprenta asupra personalităţii noastre. Însă, important este ca toate aceste experienţe, bune sau mai puţin bune, să fi fost lecţii învăţate şi asumate, pentru ca nu cumva să fi fost în van.

Soluţia ar fi să ne oprim, măcar o clipă pe zi sau cât de des putem, să ne aşezăm într-un loc liniştit şi să ne adunăm gândurile, fără a mai crea prototipuri sau stereotipuri din situaţii şi mai ales din oameni. Fiecare este unic şi diferit şi acesta este farmecul omenirii, iar dacă vrei să ai o viaţă plină, trebuie să accepţi acest lucru. Am mai spus-o şi cu altă ocazie, nu suntem perfecţi! Iar în momentul în care acceptăm acest lucru, ne acceptăm pe noi înşine, aşa cum suntem, cu toate calităţile şi cu defectele noastre, şi reuşim să ne găsim resurse pentru a ne depăşi limitele în relaţiile cu ceilalţi, dărunidu-ne dezinteresat şi fără a cataloga.

De cele mai multe ori, o inimă deschisă şi un chip senin reuşesc să schimbe starea de spirit. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să mă bucur instantaneu, fie atunci când faţa zâmbitoare a unui copil mi-a intersectat privirea, fie doar la auzul molipsitoarei sale bucurii zgomotoase. Cred că am uitat să ne mai bucurăm de lucrurile mărunte din vieţile noastre. Şi, din fericire, avem nevoie de atât de puţine lucruri ca să fim fericiţi, însă, din păcate, ne pierdem energia şi direcţia vieţii căutând cine ştie ce lucruri măreţe care, odată dobândite, ne lasă storşi de putere, fără a mai avea nici măcar dispoziţia necesară pentru a ne bucura de ele.

Concluzia este una simplă: trebuie să reînvăţăm bucuria de a trăi fiecare moment al vieţii ca şi copiii, trebuie să redevenim copiii sinceri şi imaculaţi din trecut, cei care fac toate lucrurile cu cele mai bune intenţii, dezinteresat şi urmărind binele comun.

#IuliaVeronica