Amestec unic
Niciodată nu încetează să ne surprindă. Dumnezeu are mereu ceva pregătit pentru noi. De exemplu, zilele trecute a nins iar. A nins ca în povești, ca niciodată dacă ținem cont de faptul că niciun fulg de zăpadă nu e ca celălalt. Surpinzător, nu? Par toți la fel, formațiuni de zăpadă înghețată. Sunt atât de mulți și atât de diferiți.
E interesant cum în lumea asta sunt atâtea și toate atât de diferite: fulgii de zăpadă, frunzele unui copac, penele unei păsări, aspectul și mai ales caracterul oamenilor. Mă uit în jurul meu și nici măcar gemenii nu seamănă. Atâtea diferențe și contraste între ceva ce, la prima vedere, pare o imagine reflectată în oglindă.
Bineînțeles, cu cât depășești aspectul și fizicul, cu atât contrastele se adâncesc. Primele sunete ne diferențiază. Fiecare mamă recunoaște plânsetul copilului său. Primii pași sunt alții: timizi sau încrezători, drepți sau stângaci, susținuți îndeaproape sau priviți de la depărtate, urmați de căzături diferite și ele la rândul lor. Primele cuvinte sunt aceleași veșnice ”mama” și ”tata”, dar ele trezesc în noi sentimente diferite. Primele gânduri, alegeri, pasiuni fac diferența. Doar primele, căci celelalte sunt influențate sau impuse.
Unii consideră că toți adolescenții sunt identici: impulsivi, impretinenți, dezinteresați și să nu uităm, eternul ”rebeli”. Ei bine, nu. Sunetele ne diferențiază de la naștere și cu siguranță își pun amprenta în adolescență. Suntem diferiți prin muzica pe care o ascultăm, prin ceea ce vrem să auzim, prin ce lăsăm să răsune în noi și, prin noi, mai departe în lume. Fiecare inimă sună diferit. Pașii pe care îi fac spre viitor sunt ai mei, nu ai tuturor: pășesc dezorientată, uneori stângace, susținută de părinții mei, care însă nu mă feresc de toate căzăturile. Încerc să nu rănesc prin cuvinte, să trezesc în oameni doar sentimente pozitive și încredere. Încerc să spun ce, de fapt, spun toți, dar cu doza mea de optimism. Aleg să gândesc doar binele, să îmi urmez pasiunile și să fiu liberă ca un fulg de nea ca toți ceilalți, unic.
Nici nu scriem la fel. Eu exprim ideile cele mai importante pe verticale necitite, alții scriu în versuri, proză, pe ziduri sau chiar pe pământul rece. Sper că, totuși, scriem toți în cugete și inimi, minți și suflete.
Istoria se repetă, generațiile nu. Oamenii nu se repetă, cum de altfel nu o fac nici penele, frunzele sau fulgii de zăpadă.
