top of page

Poate dacă s-ar opri REDUCERILE…

Dacă vei fi trecut peste acest scurt paragraf şi, în următorul, vei fi identificat cuvântul scris cu „C” mare, 1. continuă să citești şi 2. probabil te gândeşti că nu este cel mai de actualitate subiect. Însă, știm cu toţii că respectiva sărbătoare e cel mai potrivit exemplu atunci când se vorbeşte de a dărui – a primi, așadar…

Care ar fi cel mai frumos cadou de Crăciun? Întrebarea poate avea o infinitate de răspunsuri. Cu toții vrem chestii, cu toţii știm de ce avem nevoie pentru a ne uşura viaţa sau pentru a o face mai satisfăcătoare, dar, oare, doar despre aceasta e totul? Cum rămâne cu acel spirit de sărbători care se menționează adesea chiar şi în reclamele TV, cele despre care știm cu toții că sunt făcute doar din interes pur comercial? De fapt, aceste clipuri publicitare reprezintă un paradox, e ca şi cum ni s-ar cere într-o reclamă la țigări să nu fumăm, spre exemplu. Revenind la spiritul în cauză, cel veridic, este adevărat că poate nu-l simțim chiar pe loc, dar atunci când zilele vacanţei de iarnă se termină, ne amintim de momentele respective cu un alt filtru. Eu aş re-derula acele zile, numai ca să mai simt bucuria de care suntem înconjurați alături de cei dragi. Pentru mine, cel puţin, aşa a fost tot timpul. Dar, începând cu anul acesta, voi face să fie „simply enjoy the moment, feel it, remember it!”. Deoarece, ca oricare alte clipe, acestea nu se vor mai întoarce niciodată.

De fapt, unde voiam să ajung, nu vă lasaţi „duşi” de publicitatea care vinde „fericire” sub pretextul: „Hei, cumpără chestia asta, ediţie specială, fix în acest moment, altfel degeaba sărbătorești Crăciunul”. Exagerat puțin, poate, dar cam acesta este mesajul subtil. La ce te-ar ajuta sa-ţi petreci Crăciunul în mall, ca să-ţi iei hainele pe care le poti cumpăra şi cu oricare altă ocazie? Însă e ceva ce te face ca numai în acel moment să-ţi cheltuieşti banii. Hainele şi restul lucrurilor materiale o să se ducă încet, încet, odată cu reducerea de 25% din ziua respectivă (care, de fapt, e o reducere din scumpirea cu 50% de luna trecută!). Ce vreau să spun e că intrăm într-o rutină de tipul: „Vreau acea chestie pentru că e un model nou, mai folositor şi mai convenabil şi mai performant”.

Atâta timp pierdut şi atâta agitaţie, şi pentru ce!?! Doar ca să fim în rând cu restul lumii, cea care încearcă acelaşi lucru? Nu cred că o bluză nouă sau un telefon poate să îți aducă fericirea pe termen lung. Nu cred că îţi poţi aminti peste ani de un anume Crăciun în următorii termeni: „Uau, îmi amintesc ce șmecher a fost acum câţiva ani, nu o să uit niciodată că am primit cel mai nou model de smartphone”. Eu una, cel puţin, refuz să gândesc în acest fel. Cred însă că energia pe care o primim sau pe care o oferim dă culoare Crăciunului.

Şi chestia aceasta cu „să fim mai buni de Crăciun” mă face să îmi dau ochii peste cap la prima postare de genul acesta pe care o văd pe Facebook. De ce să fii bun doar cu o ocazie anume, folosind ca argument că este Crăciunul sau oricare altă sărbătoare, şi nu că ar fi ceva care vine din interiorul fiecăruia? Doamne ferește! Nu zic că am putea fi mai buni ca ieri în fiecare zi, poate suna prea programat, dar putem să fim buni în orice zi obișnuită, fără să fim forţaţi de vreun motiv anume. Abia atunci are farmec să fim buni!

Cred că recunoștința sinceră a unei persoane, atunci cand o surprinzi, dăruindu-i fără vreun motiv ceva, este cea care te poate face fericit cu adevărat. Spune-le oamenilor ce simți atunci când simți, spune-le că îi iubești atunci când îi iubeşti, spune-le că te bucuri că fac parte din viața ta atunci când simţi asta. Poţi să le spui ce simţi şi atunci când te enervează, dar şi când te amuză. Le poţi spune orice, trebuie doar să fii sincer. Acest lucru te face alt om, unul mai bun, şi nu doar de Crăciun. Energie pozitivă, bunătate, iubire... La urma urmei, nu pe acestea le căutăm cu toții, indiferent dacă este sau nu Crăciunul?

bottom of page