CINE SUNT EU?
Ce întrebare banală! Sau ce întrebare puerilă! Sau ce fel de întrebare mai e şi asta?... Dar cred că cel mai bine spus este: ce întrebare grea! Da, grea, pentru prea mulţi dintre noi.
Când vorbim de alţii, este uşor să ne găsim cuvintele, opiniile, impresiile. În schimb, când este vorba de noi, ce să spui mai întai?... Calităţile, bineînţeles! Dar defectele, nu fac parte şi ele tot din noi? De ce să ne ascundem limitele? Vă răspund tot eu: pentru a părea cât mai buni. Da, dar atunci nu mai suntem noi. E o mască a noastră! Şi cât suntem dispuşi să o purtăm? Sau, mai bine spus, suntem în stare să o purtăm pe perioade lungi? Poate vom reuşi să o purtăm cu brio pentru perioade scurte, însă, în timp, cu siguranţă masca aceasta va deveni din ce în ce mai grea, ne va apăsa pe umerii obosiţi şi ne va desconspira când ne aşteptăm mai puţin sau fix când credem că am ajuns să controlăm toate chestiile din jur.
Aşadar, vă sfătuiesc să scăpaţi cât puteţi de repede de ea. Să aruncăm masca înainte ca ea să ne arunce pe noi! Să avem curaj! Să fim noi înşine! Să fim liberi! Suntem compleţi cu calităţile şi cu defectele noastre. Aşa suntem noi cu adevărat, fie că ne place, fie că nu. Fiecare dintre noi ajunge să ştie cine este cu adevărat, în momentul în care îşi acceptă propriile limite. Nu suntem perfecţi niciunul dintre noi, dar ne putem simţi perfect dacă ne acceptăm aşa cum suntem!
