Depre cronicarul care și-a regăsit drumul
Acum mai mult de zece ani, mama mi-a adus o carte. Eram mică, nu prea eram obișnuită cu romanele, cel mai probabil nici nu știam ce înseamnă „cronică” - cu atât mai puțin ce ar vrea cineva să spună prin „cronici” - sau ce este o „Narnia” și nu înțelegeam ce a determinat-o pe mama să ia o carte cu… vikingi?! - pe coperta volumului era frumos pictată o corabie cum nu mai văzusem până atunci. Abia dacă reușeam să descâlcesc câteva litere - nu făcusem încă cunoștință cu băncile din sala de clasă. Evident, pentru un timp, am ignorat cadoul pe care l-am așezat rapid pe un raft al bibliotecii.
A venit vacanța de iarnă și am mers, ca în fiecare an de altfel, la bunici. Într-o seară, în timp ce mătușa mea schimba cu rapiditate posturile TV, s-a oprit asupra unuia și ne-a chemat pe mine, pe Diana – sora mea, și pe vărul meu să ne uităm la filmul acesta super de care auzise. Cum nu aveam nimic mai bun de făcut, ne-am așezat toți cuminți în fața televizorului. Și da, mătușa mea a avut dreptate, chiar am fost captivate de lumea magică descoperită de frații Pevensie. Cu toate acestea, abia după ceva timp mi-am dat seama de legătura dintre cartea „cu vikingi” și filmul văzut. Și atunci am rugat-o pe mama să îmi citească volumul pe care se strânseseră câteva firicele de praf. Descoperisem o nouă lume, descoperisem Narnia.
Mai târziu, vorbind cu o prietenă ceva mai mare decât mine am aflat că și ea știa cine e Aslan și avea de fapt toate cele șapte cărți din colecție acasă. Am rugat-o să mi le împrumute și așa am ajuns ca în fiecare seară să o ascult pe mama citind din ele. Încet, încet, am ajuns să lecturez singură paginile acelor volume atunci când nu mai aveam răbdare să o aștept pe mama să își termine treaba. Până la finalul celui de-al șaptelea roman, învățasem să citesc perfect.
Dar cu cât citeam mai multe file nu se dezvolta doar abilitatea mea de a descifra cuvinte, dar și capacitatea mea de a înțelege ce se află în spatele poveștii. Am aflat curând, chiar din spusele leului – „Exist și în lumea voastră. Însă acolo am alt nume. Trebuie să vă obișnuiți să mă cunoașteți după acel nume. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care ați fost aduși în Narnia, ca, ajungând să mă cunoașteți un pic aici, să aveți posibilitatea să mă cunoașteți mai bine acolo.” - că Aslan era de fapt o reprezentare alegorică a lui Isus, că lumea lui în care se reîntâlnesc frații Pevensie cu vărul lor Eustace, cu Jill, cu șoricelul simpatic Pișpirici, cu părinții lor și cu mulți alți prieteni este Raiul și că toate aventurile din Narnia aveau drept scop să îi apropie de Dumnezeu.
Apoi, într-o zi, când reciteam „Leul, dulapul și vrăjitoarea”, atenția mi-a fost atrasă de scurta biografie de pe copertă. Și am fost surprinsă de ce am aflat.
C.S. Lewis s-a născut pe 29 noiembrie 1898 în Belfast. Credința i-a fost transmisă de bunicul său, dar moartea mamei lui din cauza cancerului, când el avea numai zece ani, și modelul tutorelui său, profesorul Kirkpatrick, care era ateu, l-au determinat să se îndepărteze de Dumnezeu. A luptat în Primul Război Mondial unde a fost martorul unor lucruri îngrozitoare, apoi a început să studieze la Oxford. A trăit o perioadă de contradicții, urându-L pe Dumnezeu și, în același timp, refuzând să creadă în existența Lui. Cu toate acestea, începe să își facă mai mulți prieteni și, fiind o persoană care dorea să afle cauza tuturor lucrurilor ce i se întâmplă, încearcă să își dea seama ce îl apropie de acei oameni deveniți prieteni și, cu surprindere, constată că toți erau creștini, ajungând astfel să își dea seama că trebuie să fie ceva special la aceasta. Astfel, încet, încet, începe să creadă în existența lui Dumnezeu. Partea mai grea însă, a fost să ajungă să creadă în Isus Hristos. Dar, cu ajutorul prietenilor alături de care îi plăcea să facă plimbări lungi în cadrul cărora subiectul de discuție ajungea deseori să fie credința, trece și de acest pas. Atunci studiază Biblia și începe să transmită mai departe, prin scrierile sale, bucuria descoperirii Lui. Astfel a ajuns C.S. Lewis, unul dintre cei mai convinși atei ai secolului XX, să îngenuncheze în rugăciune devenind ceea ce el numea „cel mai abătut și mai șovăitor convertit din întreaga Anglie”. A murit pe 22 noiembrie 1963, după o lungă perioadă de suferință cauzată de boală, dar a lăsat în urma lui numeroase scrieri prin care a dorit să apropie cât mai multă lume de credință.
Așadar, oricine se poate întoarce la Dumnezeu, oricât de mult s-a îndepărtat, oricât de mult timp a stat departe de El. Tot ceea ce contează este ca, odată ce îți dai seama că ai greșit, să faci tot ce îți stă în putință să te îndrepți.
Și, dacă tot v-am spus de toate lucrurile minunate pe care le-a scris C.S. Lewis, în continuare vă las și câteva citate din opera sa.
„Niciun om nu știe cât de rău este până nu a încercat din greu să fie bun.”
„Cred în creștinism precum cred și că soarele a răsărit: nu pentru că îl văd, ci pentru că datorită lui văd toate celelalte lucruri.”
„Nu poți ști, poți doar să crezi sau nu.”
„Nu este amuzant cum zi de zi nimic nu se schimbă, dar când te uiți în urmă, totul este diferit?”
„Întreaga lume se îndreaptă spre o prăpastie, iar cel ce aleargă în direcția opusă pare să-și fi pierdut mințile.”