Extraordinar!
„Cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Isus Christos” (Filipeni 3, 20).
Un adolescent a ales să devină ateu pentru că nu mai credea în existenţa lui Dumnezeu. Devenise frustrat că viaţa pentru el nu mai avea sens, nu era lăsat să facă ce vrea şi, eventual, moartea va însemna sfârşitul pentru totdeauna – despărţirea de ceea ce ar fi vrut să facă. Pentru un timp s-a consolat cu gândul că dacă Dumnezeu nu există, orice lucru îi era permis. În mod ironic, însă, a descoperit că orice lucru săvârşea, devenea ulterior monoton…
La fel ca şi în tânărul fictiv descris mai sus, în fiecare adolescent încolţeşte sămânţa libertăţii. Timp de patru-cinci ani o îngrijeşte cu mare băgare de seamă. Din când în când mai eliberează câte un vlăstar pentru a atrage atenţia de gândurile lui, iar dacă nu găseşte momentul propice şi îşi înghite prea mult ideile, acestea refulează într-o minunată acnee. Semnal de alarmă!
Parţiala libertate se manifestă în primii ani de studenţie sau după atingerea… maturităţii (de obicei marcată printr-un chef plătit de părinţi cu ocazia marelui fenomen de 18 ani). Dar studenţia devine cu adevărat un examen de maturitate. Este momentul adevăratelor alegeri în viaţă, iar cei care aţi trecut cel puţin printr-o sesiune, ştiţi despre ce scriu. Ai mereu libertatea de a participa la cursuri, de a-ţi pregăti seminariile sau de-a fi liber până la sesiunea din toamnă. Şi acest gând este unul nu tocmai normal!
Când suntem liberi să alegem între bine şi rău, devenim puţin indiferenţi. Ca să devenim extraordinar de liberi trebuie să ne îndreptăm spre perfecţiunea umană şi spre fericirea eternă (aţi văzut The last Samurai cu Tom Cruise?). Prin 1995, când unii eraţi încă statistică în planul de căsătorie al părinţilor voştri, Episcopul Romei, Sf. Ioan Paul al II-lea, avertiza că atunci când ideea noastră de libertate devine distorsionată şi înţelegem doar autonomia absolută, ne aflăm pe terenul alunecos al relativismului şi alţii pot profita de această situaţie. Iar în acelaşi lanţ al episcopilor romani, papa Francisc pomeneşte cuvintele papei Benedict al XVI-lea, ce spune că omul nu e doar libertatea pe care o creează pentru el, ci şi relaţia dintre natura lui şi legea morală (acea lege care ne aduce roşeaţa în obraji când facem câte-o boacănă).
Şi apoi, fără a o mai lungi, amintiţi-vă că:
- libertatea noastră nu este de a alege între bine şi rău, ci de a alege întotdeauna perfecţiunea, de a alege să fii extraordinar, şi…
- patria noastră nu este aici, ci în ceruri, alături de Christos, iar stindardul nostru – al tuturor – este Crucea lui Christos sub care mulţi tineri se aliază.
Tu ce fel de tânăr eşti? Şi de-al cui?
Viva Jesus!
