Cum să postim
Mai sunt doar câteva zile până la începutul Postului Naşterii Domnului şi de aceea consider că ar fi nimerit să ne întrebăm dacă această practică mai este sau nu una actuală. Şi pentru ca să putem răspunde acestei chestiuni, cel mai potrivit ar fi să privim postul în totalitatea componentelor sale: 1. abstinenţa de la anumite feluri de mâncare, dar mai ales de la orice lucru care poate împiedica consolidarea relaţiei noastre cu Dumnezeu; 2. caritatea, adică transformarea renunţărilor noastre în fapte de milostenie; 3. rugăciunea. Vă invit, aşadar, să vorbim pe rând despre toate acestea!
1. Abstinenţa. În ceea ce priveşte abstinenţa la diversele tipuri de alimente, nouă, creştinilor, ne este destul de greu să găsim un numitor comun. Unii ne abţinem de la carne doar vinerea, alţii nu consumăm tot postul carne, dar în schimb mâncăm peşte, ouă şi lactate, iar alţii nu ne atingem absolut deloc de tot ceea ce înseamnă mâncare de provenienţă animală, nici măcar de ulei, deşi acesta nu se mai transportă de foarte mult timp în burdufuri făcute din piei de animale! Şi toate acestea pentru că fiecare confesiune creştină are propriile sale reguli în ceea ce priveşte postul alimentar. Dar să nu disperăm, Mântuitorul însuşi ne-a spus că „nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă” (Matei XV, 11). Desigur, avem obligaţia de a ţine postul aşa cum ne cere Biserica, însă regimul alimentar nu este chiar post, altfel vă imaginaţi ce merite ar putea avea vegetarienii şi veganii?
Nu înseamnă că am ţinut post dacă am mâncat mai puţin sau am evitat diverse tipuri de alimente. Post înseamnă, aşa cum spuneam, să ne abţinem de la orice lucru care dăunează relaţiei pe care o avem cu Dumnezeu. Să ne abţinem, spre exemplu, de la internet sau de la televizor, de la alcool, de la tutun şi de la orice alt viciu sau păcat. Chiar, să renunţăm în acest post la orice fel de păcat şi nimeni nu ne va mai putea reproşa faptul că am consumat carne. Nu stabilisem mai sus că „ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om”? Chiar aşa, dacă ni se pare greu să renunţăm la carne, putem în schimb să renunţăm la a comite păcate de orice fel! Iar dacă se încumetă cineva să ia această decizie, vreau să fiu eu primul înştiinţat.
2. Caritatea. Abstinenţa de la diversele tipuri de alimente sau de la orice alte plăceri nu înseamnă mare lucru, dacă toate aceste renunţări nu sunt transformate în acte de caritate, în pomană pentru alţii. În post putem, mai mult decât oricând, să-i înapoiem Domnului ceea ce ne-a oferit gratis. Cum? Păi, dacă renunţând la carne sau la alcool, economisim ceva bani, aceştia să nu fie păstraţi la saltea, ci să îi sature sau să-i îmbrace pe cei în nevoi. Sau dacă renunţăm zilnic la o oră de stat în faţa monitoarelor, să transformăm acest timp în momente petrecute alături de Dumnezeu: să citim o evanghelie sau o carte de spiritualitate, să-i vizităm pe bunicii însinguraţi sau chiar pe vecinii bolnavi etc. Şi totuşi, nici măcar acum, postul nostru nu ar fi unul întreg. I-ar mai lipsi rugăciunea, întâlnirea intimă şi personală cu Dumnezeu.
3. Rugăciunea. Ştiu, cu toţii ne rugăm zilnic, că doar suntem creştini, unii chiar de mai multe ori pe zi. Dar în perioadele de post suntem chemaţi să aprofundăm aceste momente. E foarte bine că ne spunem rugăciunile dimineaţa şi seara şi că duminica mergem la biserică, dar în post ar trebui acordăm mai multă atenţie şi mai mult timp dialogului cu Dumnezeu. 30 de minute petrecute cu sau fără rost pe reţelele de socializare pot fi transformate într-un Rozariu oferit zilnic – timp de 40 de zile! – pentru binele celor dragi, pentru pacea lumii sau pentru salvarea copilaşilor care sunt în pericolul de a fi avortaţi, spre exemplu.
Înainte însă de a hotărî cum şi de la ce aţi putea posti, vă recomand să aveţi un colocviu în acest sens cu îndrumătorul vostru spiritual, dar şi cu membrii familiei voastre. Mântuitorul şi Biserica, mireasa sa, doresc ca renunţările, pomenile şi rugăciunile pe care le facem în post să reprezinte o convertire individuală şi să fie liber alese de fiecare dintre noi, dar nu doresc ca acestea să devină şi nişte capricii personale care să-i afecteze în vreun fel pe cei din jur. Şi să nu uităm încă un lucru extrem de important care ne este transmis de Hristos însuşi: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi strâmbă feţele ca să arate oamenilor că postesc. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns. Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (Matei VI, 16-18).
Iar acum, în încheiere, vă urez să petreceţi acest post cu îndrăzneală şi cu voie bună!
