Imaginea deja actuală a comunicării
Priviţi, vă rog, fotografia de mai sus. Am primit-o cu ceva timp în urmă, prin poşta electronică. Probabil că mi-a fost trimisă cu scopul de a mă binedispune. Şi chiar e funny, nu-i aşa?... Aceasta să fie oare menirea ei, să ne smulgă un zâmbet în încruntata zi petrecută, cel mai (tot) probabil, la serviciu? Priviţi-o cu atenţie şi o să observaţi ceva mai profund… Haideţi, fraţilor, provocaţi-vă imaginaţia! E, aţi sesizat ceva deosebit? Tot nimic? Păcat, renunţaţi mult prea uşor.
Okay, vă voi spune ce văd eu. Primul cuvânt pe care fotografia mi-l transmite este… comunicarea! Sau, mă rog, lipsa de comunicare. Surprinzător, nu? Când toată lumea consideră că prin e-mail, Messenger, Whatsapp, Facebook şi alte mijloace internaute, comunicarea îşi atinge culmea, vin eu să fac pe interesantul şi să afirm contrariul! Tocmai eu, cel care fix în acest moment se foloseşte de tehnologie ca să vă scrie. Hai, că asta chiar e culmea! Păi, poate că totuşi este vorba de comunicare, însă de una parţială, impersonală, glacială chiar, nu credeţi? Priviţi din nou fotografia. Sesizaţi vreo legătură personală, vreo atingere sau măcar vreo privire între membrii presupusei familii? Nu, parcă fiecare dintre ei ar fi într-o cu totul altă lume şi nu în acelaşi pat. Dar ştiţi şi de ce? Pentru că tehnologia a evoluat în ultimele două decenii atât de mult, încât a depăşit cu mult dezvoltarea culturală şi mai ales spirituală a umanităţii.
A nu se înţelege acum că mi-am propus să fiu ipocrit şi să contest utilitatea internetului. Însă, atunci când internetul şi mijloacele sale înlocuiesc personalitatea sau originalitatea actului comunicării, atunci când acestea înlătură în totalitate elemente naturale ale comunicării – precum: banala strângere a mâinii, încântarea întipărită pe expresia feţei datorată unei întâlniri inopinate, expresivitatea vorbirii, gesturile, scrisul de mână sau orice alte componente nonverbale ale comunicării –, atunci este momentul să părăsim locul cald din faţa monitorului şi să revenim la ceea ce este nativ fiinţei umane: comunicarea cu absolut toate formele ei. Şi, pentru că tot am adus în discuţie formele comunicării, iată proporţia atribuită de către Dr. Albert Mehrabian fiecăreia dintre acestea: verbală (limbaj verbal) – doar 7%, paraverbală (tonul vocii, expresivitate, accent, intonaţie, timbru) – 38%, iar nonverbală (limbajul trupului: mimică, gesturi, postură) – 55%!!!
Şi dacă tot nu v-am convins să renunţaţi la computer şi să fiţi originali atunci când vreţi să transmiteţi/emiteţi ceva celor dragi, vă voi dezvălui care îmi sunt cele mai dragi urări pe care le primesc, spre exemplu, de sărbători: cărţile poştale! Da, cărţile poştale primite de la nepoţi, de la verişori sau de la prieteni, mai ales de la cei plecaţi din ţară. Desigur, şi ei au conexiune la internet, însă, decât să-mi trimită banalele mesaje electronice specifice sărbătorilor, preferă să facă un triplu efort: să caute o carte poştală, să-mi scrie câteva rânduri şi apoi să meargă la oficiul poştal pentru a o expedia. Spuneţi voi dacă acest efort merită sau nu apreciere!
Conchid cu convingerea că internetul şi computerul pot înlesni uneori actul comunicării, însă, de foarte multe ori îl dezbracă pe acesta de formele lui. Iar dacă fotografia ataşată acestor rânduri este oglinda viitoare sau deja actuală a comunicării, eu prefer totuşi imaginea membrilor familiei şi a prietenilor adunaţi în jurul mesei şi nu în jurul laptop-urilor.