Balanța binelui și a răului
Orice am face, e nevoie de echilibru. Trebuie așadar să echilibrăm și balanța binelui și a răului.
Dacă am vedea în permanență în fața noastră o balanță pe care să se așeze lucrurile bune și lucrurile rele, oare nu ne-ar fi mai ușor? Însă ce se întamplă cu faptele neutre, cele care nu fac nici bine nici rău? Ele nu se aștern nicăieri, nu cântăresc nimic, aşadar sunt făcute doar ca să treacă? Mâncatul, somnul, spălatul, mersul, îmbrăcatul, învățatul, plimbatul, jucatul, cântatul, sportul, gătitul… Practic, 60% din viața noastră este trăită degeaba? Dacă nu au niciun rost, ne pierdem timpul facându-le?
Am putea ajunge să credem că doar în 40% din viața noastră ar trebui să fim atenți dacă facem fapte bune sau rele, pentru echilibrarea balanței.Totuși, din câte am înțeles eu până acum, balanța aceasta ar trebui să fie dezechilibrată, iar noi suntem datori să atârnăm măcar un gram în plus în partea bună. Robert Baden-Powell a spus: „Încearcă să lași lumea aceasta puțin mai bună decât ai găsit-o și atunci când va veni timpul să mori vei putea muri fericit, cu gandul că niciun moment nu a fost irosit și că ai dat tot ce ai avut mai bun”.
Probabil că puținul acela de care ne vorbeşte Baden-Powell este gramul în plus pus, în talerul binelui din balanța noastră. Şi din cate s-ar vedea, nu e nevoie de un efort prea mare ca să poţi să ajungi în rai. Ar părea că putem face fapte neutre aproape toată viața noastră, cu conditia să lăsăm în urma noastră lucruri niţel mai bune decât le-am găsit. Totuși, când spunem că lăsăm în urma noastră ceva, se presupune că acel ceva este sustenabil, că rămâne veșnic, chiar și după ce noi plecăm. Deci, pentru cei 40% care ne-au mai rămas din viață, trebuie să ne gândim la un plan destul de bun pe care să il punem în aplicare și care, după ce noi nu vom mai fi, să se autoîntrețină. Și deja pare că drumul către rai a devenit mai greu, dar să nu disperăm.
Ce ar putea fi atât de extraordinar încât să renască precum o pasăre Pheonix din propria-i cenușă și să poată fi creat de om? Probabil un om care va da naștere altui om. Nu mă gandesc doar la procreare, ci și la simplul fapt de a transmite prin oameni o idee, o soluţie, care să răzbată și către următoarele generații. Așa că propriul exemplu și modul nostru de trai poate să le demonstreze celor din jur că ideea pentru care noi luptăm cu atâta patos și pe care o argumentăm zi și noapte - nu doar în cele 40% procente din timpul nostru - are importanță și merită să fie perpeuată. Iar în acest caz, singurele lucruri care ne lipsesc sunt: curajul de a fi ceea ce gândim și perseverența de a arăta aceasta în orice moment. Şi iată cum, trăind în numele unei idei, îți poţi câştiga veșnicia.
