Ești special, folosește asta
Inspirat de un dascăl(vezi ghilimelele) și de prietenii mei frumoși(doar gândește-te la prietenii tăi)
Totul se termină. Totul începe. Sau totul s-a terminat, totul a început. Dacă nu a început nimic sau nu s-au terminat prea multe? Aberant să spun că nu a început nimic, nu? Dar pentru ziua de mâine câte au început, pentru un prunc nenăscut câte au început, pentru o sămânță ce abia atinge solul fraged câte au început, dar pentru tine, pentru tine câte au început?
Tind să cred că pentru cei care așteaptă ziua de mâine nimic nu a început. Nu a început nimic, dar se termină multe. Prima se termină chiar ziua de azi, zi de care nu a apucat să se bucure pentru că el aștepta un început neștiind că e secat de un sfârșit. Astfel ajungem să trecem „tăcut prin viață. Rămânem doar trecători în cea mai frumoasă lume posibilă.” E chiar cea mai frumoasă, pentru că e a mea. Tot ce ai ar trebui să te mulțumescă, să îl vezi ca fiind cel mai bun și cel mai frumos, pentru că probabil așa e. Prietenii mei sunt cei mai frumoși pentru mine, familia mea e cea mai frumoasă pentru mine, fata pe care o plac e cea mai frumoasă pentru mine, viața mea e cea mai frumoasă pentru mine, doar e viața mea. Dar dacă aștept mereu un început și nu mă bucur de parcursul meu, finalitatea va fi chiar un sfârșit, în loc să fie un nou început.
„De ce să nu ne bucurăm? A fost viață înaintea noastră și va fi și după noi.” Înainte de ziua de azi a fost cea de ieri și după ea va... Oare va fi? Sigur va fi, dar noi vom mai fi? Dacă asta e ultima, dacă începutul nu mai există și sfârșitul e totul? În acest caz ar fi o idee să trăim fiecare zi de parcă ar fi ultima, dar nu cred că e cea mai bună. Asta pentru că cei care trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima, într-o zi o să aibă dreptate. Ar trebui să trăim fiecare zi de parcă ar fi unica noastră zi. De parcă ar fi singura și cea mai importantă oportunitate de a ne bucura, de a schimba ceva, de a iubi, de a ajuta, de a zâmbi.
„Am un avantaj față de restul muritorilor. Sunt special în comparație cu ei. Asta pentru că eu fac în fiecare zi ceea ce îmi place, iar dacă nu aș face ce îmi place, nu aș avea rost.” Eu scriu și îmi place să scriu. Asta mă face să scriu, dar scrisul meu se termină. Totuși nu aștept începutul, dar nici sfârștiul. Lucruri relative, care probabil nu există. Pentru mine cel puțin, nu. Începutul meu e fiecare dimineață, fiecare dimineață e o „fiecare dimineață”. Dar asta nu înseamnă că e banală, ci mai de grabă e specială, fiind fiecare în felul ei. Nu știu ce e mâine, din ziua de ieri nu mai știu prea multe, de multe ori nu știu nici ce e acum. Am auzit că fiecare pas e un pas către sfârșit. Dar dacă pasul tău duce spre un alt început? Dacă mori, dar tu tot o să trăiești? Dacă nu murim? Dacă doar trăiești, dacă doar iubești, dacă astea ar trebui să faci și de fapt nu îți dai seama, gândindu-te doar la un „posibil”, care e prea puțin probabil? Totuși eu mă bucur. Mă bucur că nu știu. Ciudat... Mă bucur că nu știu să zâmbesc uneori, mă bucur că mă doare, mă bucur că plouă, mă bucur. Mă bucur de toate astea pentru că de fiecare dată pot să mă bucur să învăț, să învăț să zâmbesc, să nu mă plâng, să învăț să iubesc. Mă bucur că am prieteni care mă învață când nu știu, mă bucur că ei zâmbesc, chiar dacă eu nu o fac, mă bucur că ei depășesc obstacole, chiar dacă eu nu pot, mă bucur că ei iubesc, chiar dacă eu uneori nu sunt în stare. Mă bucur pentru ei. Mă bucur să scriu, să pot să scriu asta, mă bucur să vă mulțumesc prieteni, mă bucur că voi mă faceți ce sunt, mă bucur că vă am și mă bucur că indiferent că va ploua, ploaia nu va șterge cerneala scrisă în mine și în voi. Eu mă bucur și asta e ceea ce îmi place. Fac ceea ce îmi place și asta mă face special. Nu știu cât de special, dar eu continui să mă bucur.
„Sunt mai bogat decât voi, dar și mai sărac. Pentru mine săptămâna e pe terminate. Pentru voi e luni. Eu mă grăbesc, aștept repaosul din weekend. Voi, acum, să nu vă grăbiți!” Nu avem de ce, aș zice eu. Cum să te grăbești când acum ești și apoi poate nu vei mai fi. Dacă săptămâna ta e la început, înseamnă că acolo trebuie să o trăiești. Dacă s-a scurs ceva din ea, înseamnă că și tu ai ajuns mai departe. Oricum ce s-a dus nu o să mai fie, iar ceea ce vine e întotdeuna pregătit să sosească. Doar că și tu trebuie să fii pregătit pentru ceea ce vine. Trăiește, altfel nu o să ști cum e să trăiești după ce mori! Zâmbește, altfel nu vei ști să plângi! Iubește, altfel nu vei ști când merită! Cazi, altfel nu vei ști cum să stai în picioare! Mulțumește, altfel nu vei ști cum să fii recunoscător! Și nu te grăbi, altfel nu vei ști să... nu vei ști că ești special și nu vei ști să folosești asta!
