A înviat?
Aşteptarea noastră se apropie de sfârşit. Mai avem de aşteptat numai o lună şi iarăşi vom umple bisericile şi vom cânta exaltaţi: „Hristos a înviat din morţi”. Apoi încă o săptămână şi vom uita şi de Înviere şi de Dumnezeu, cel puţin până la următorul praznic sau până la hram, când iarăşi ne vom strânge buluc în biserici. Şi în cazul acesta, răspunsul pe care să-l dăm salutului creştinesc: „Hristos a înviat!”, nu ar mai trebui să fie: „Adevărat a înviat!”, ci: „Mneah, poate că o fi înviat…”. Nu vă miraţi, pentru că dacă am fi convinşi că a înviat, atunci nu am mai putea rămâne acasă nici măcar o duminică!
Este adevărat că nimeni nu deţine o credinţă perfectă, este adevărat că suntem un amalgam de credinţă şi de îndoială, însă de ce să ne lăsăm pradă tocmai îndoielii? De ce, după ce vom afirma cu entuziasm în noaptea sfântă a Paştilor: „Adevărat a înviat!”, să lăsăm îndoiala să ne cuprindă!?! Eu cred cu tărie că cei care reuşesc să scape de dubii şi să se lase dominaţi de credinţa lor - imperfectă, repet - sunt aceia care continuă să vină la biserică şi între marile sărbători. Însă, din nefericire, mulţi dintre noi rămânem doar cu îndoiala… Ce mod sacadat de experimentare a Dumnezeirii din partea noastră, a creştinilor: într-o zi purtăm lumânări aprinse în biserici şi rostim cu licăriri în ochi că Domnul a înviat, iar în cealaltă, când lumânările deja s-au stins, ezităm şi să ne mai salutăm colegii de serviciu cu „Hristos a înviat!”.
Cu toate acestea, preaiubiţi cititori, să ne bucurăm că Dumnezeu nu este ca noi, ci, dimpotrivă, răbdarea şi dragostea sa sunt imuabile. Să fim voioşi ştiind că la fiecare mare praznic, la fiecare intrare a noastră în biserică, el ne oferă o nouă şansă pentru a deveni statornici în credinţă. În concluzie, să nu uităm că Biserica s-ar bucura nespus dacă am onora-o cu prezenţa şi cu alte ocazii, nu numai de Paşti. Aşadar, după Învierea sfântă a Domnului, rămâne să ne mai vedem la hram şi apoi, dacă om fi sănătoşi, la Crăciun!
![](https://static.wixstatic.com/media/631f75_f2d8610f61444258ab49b947ee3fa524.jpg/v1/fill/w_980,h_551,al_c,q_85,usm_0.66_1.00_0.01,enc_auto/631f75_f2d8610f61444258ab49b947ee3fa524.jpg)