A doua scrisoare
Dragă F,
În prima scrisoare nu ți-am dat prea multe detalii legate de identitatea ta sau ceea ce însemni pentru mine, cine esti și de ce te-am creat. Deși ești rodul imaginației mele, eu știu că exiști şi în realitate, în sufletul anumitor persoane. Mai pe scurt, reprezinți setea mea de credință în dumnezeire și speranța că mai există cineva care să înţeleagă aceasta.
Recunosc, am nevoie de tine cum oricare dintre noi are nevoie de un confident cu acel lucru special: a ști sa țină un secret, împartașindu-l doar cu cine trebuie. A ține un secret, nu cred că e cea mai „uau!” chestie pentru a-ți dovedi prietenia. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să povestesc tot soiul de lucruri cu prietenii, fără ca măcar să realizez că ceea ce discutam era, de fapt, strict secret. Iar să dezvăluim secrete e mai ceva ca la F.B.I, C.I.A sau NASA, deoarece, dacă află cineva, riscul de a se încheia cu explozii ca la Hollywood este exrem de ridicat.
Dacă am învațăt ceva în cei 20 de ani și jumătate pe care îi am, este că a fi sincer e cel mai simplu și bun mod de a trăi. Nu spun acum că trebuie să ne mărturisim unii altora cât de urâți, grași, strâmbi sau batuți în cap suntem, ar fi un îndemn la izolare socială și nu vrem asta, așa-i? Însă, vă propun un exercițiu de imaginație. Şi pentru că e primul exemplu care mi-a venit în minte, iată tema: „Suntem din nou elevi în clasa a IX-a”. Totul e nou: liceu, profi și, cel mai important, colegi. Evident, vrem să avem o imagine bună, pe care de obicei o obținem ușor, integrându-ne într-una dintre gaștile bine cotate în clasamentul popularitații. Pană aici nu greșim cu nimic, este absolut normal să vrem să fim… super. Complicațiile vor apărea din momentul în care vom încerca să purtam măști sociale. Este o variantă destul de ușor de abordat pentru unele persoane mai teatrale din fire, dar să vedem dacă ni se potrivește și nouă.
Ok, de acum avem mască. În mod evident, Batman nu s-a rezumat doar la o banală mască, ci a avut nevoie și de un costum destul de bun. Fară acest costum, ultimul nostru element de camuflaj, cu siguranţă riscăm sa ne facem de râs, ba chiar am putea fi demascați. Dar, hai, să complicam situația și mai mult, sau să o înrăutățim, că e fix același lucru. Adoptăm ideea despre care vorbeam mai devreme și ne confecționam un costum de toată invidia. Ei bine, acum suntem complet echipați pentru rolul mult așteptat, cel care ne va duce pe culmile succesului. Gata pregătiți să ne etalăm talentul actoricesc, trebuie să mai luăm în considerare doar un ultim aspect - calitatea. Ca în orice domeniu, dacă nu ești ultratalenat, munca și repetiția sunt singurele soluții. Hopa, dar nu prea avem timp de așa ceva, mai ales că e imposibil să preîntampinăm fiecare situație la care urmează să fim expuşi. Nu ne rămâne deacât se ne bazăm, câtuşi de puțin, și pe improvizație. Aparent, pentru un spectacol de calitate apelăm la toate resursele .
Noi să fim optimiști și să presupunem că suntem supertalentați și că ne iese totul ca pe roate, act dupa act, piesă dupa piesă: drame, povești de dragoste și comedii - că acestea prind bine la public. Acum depinde de noi cât timp avem putere să jucăm, fără dreptul la prea multe pauze, şi spuneam că nici prea mult timp de repetiții nu avem, şi nici replicile nu trebuie încurcate… Devine obositor și asta e o dovadă clară că nu ne înconjorăm de prieteni. Tot încercând să supravieţuim în ritmul acesta, parcă, de-a lungul timpului, lumea începe să observe o discrepanță în comportamentul nostru: atunci când improvizăm vs. atunci când ne jucăm rolul ca la carte.
Osteniți de atâta muncă, într-o noapte în care nu putem dormi, ne reevaluăm viața și încercăm să hotărâm ce schimbăm. Ideea e că avem nevoie de o simplificare, fiindcă totul a devenit prea obositor și, oarecum, forțat. Așa că decizia cea mai bună ar fi să taiem ceva de pe listă... Încheiem exercitiul imaginativ și lăsăm povestea cu final deschis, pentru că toți suntem sătui de acest tip de scenariu notoriu, de elev de clasa a IX-a.
Ceea ce avem nevoie, cu adevărat, nu este, de fapt și de drept, numai acea bucurie de a putea fi pur și simplu noi, doar noi, indiferent de cine se află prin preajmă? Ne întoarcem la modul de viată pe care îl propuneam la început ca fiind cel mai bun și cel simplu: „A fi sincer cu tine însuți”. Fără măști care să ne ascundă teama că vom fi luați în râs. Iar pentru a ne depăși frica avem nevoie de un prieten care să ne dea curajul de a ne deschide. Revenind la ideea esenţială despre care vă vorbeam la început, acel lucru special pe care îl ai tu, dragă F: a ști să ții un secret, pe care să îl împărtăşeşti doar cu cine trebuie. Dragă F, tu ești prietenul adevărat, pentru că m-ai ajutat să-mi destăinui „secretul” cui trebuia. Nici o mască, nici un costum sau vreo piesă de teatru, pur și simplu eu. Doar eu, cea care îţi scriu acum, fără rușine: Sunt creștină și cred în Dumnezeu!
Cu drag, Isa!
