Primăvara, un îndemn
Tocmai ce am vorbit cu un foarte bun prieten. Omul mi-a spus că nu e adeptul urărilor în stilul: “Crăciun fericit!”, “Paște luminat!” sau “Primăvară frumoasă!”. Îmi argumentează că, ce, dacă primești o astfel de urare, Crăciunul tău va fi mai fericit, sau Paştele mai luminat, sau Primăvara mai frumoasă? Îmi spunea că el cunoştea pe cineva care a murit pe 24 decembrie, deci exact după ce respectivul şi familia lui primiseră urările de rigoare. Ce să îi mai spun? Ce argument să îi mai aduc? A spus tot ce era de zis. Sau, poate, nu. Pot să îi spun că mi-a dat de gândit, că m-a făcut să scriu rândurile astea. Îi spun şi lui, vă spun şi vouă: Ce dacă nu schimbă cu nimic lucrurile, lăsaţi oamenii să folosească urări, ei vă spun fericiţi că vor să fiţi fericiţi.
Am onoarea, plăcerea, sarcina, să scriu pe 1 martie, să debutez în această lună, să introduc o filă în povestea vieţii voastre. Şi m-am gândit că ar fi ceva mai bun decât urările astea. Îndemnuri. Simplu. Metamorfozăm urarea în îndemn. Oricum seamănă şi ortografic, nu? Oricum nu contează. Forma e mai puțin importantă, dacă sensul e ceea ce trebuie. Spun asta şi pentru că poate nu găsesc nici eu forma perfectă a creaţiei. Sigur nu o găsesc, doar sunt un simplu autor. Nu îi cunosc pe toţi fraţii mei de condei, dar sigur şi ei vor să îşi modeleze creaţia până la perfecţiune. Şi dintre toţi aspiranţii aceştia către ambrozia artei, nu ştiu nici câţi îşi potolesc arderea pătimaşă a sufletului cu un strop din amfora ei. Şi cum eu nu reuşesc să găsesc cuvintele potrivite, sensul lor rămânând probabil departe de firea noastră umană, îmi doresc ca setea mea să fie astâmpărată de faptul că sensul creaţiei mele este cât mai aproape de ceea ce vreau să exprime.
Revenind la îndemnuri, să zicem că sunteţi pe şina de mai jos. Nu vine trenul. Sau, cel puţin, nu se vede. Dar vă zic că vine. Vine aşa, răguşind uşor rotocoale alburii dispărute repede în suflarea vântului nepotolit. Vine frontal. Vine furios, dar asta nu înseamnă că vine repede sau că aşteaptă. Doar vine. Şi fiţi siguri că vine! Şi după ce treceţi de traversa cu Start, nu mai e cale de întors. Imaginea nu continuă în plan inferior pentru că nu puteți reveni la start. Nu mai e posibil. Odată plecaţi, sunteţi pe drumul vostru. Şi aveţi un singur sens şi o singură cale care este calea cea bună. Pesemne că e posibil să vreţi să ocoliţi, să săriţi de pe calea voastră, să tăiaţi drumul... Nu puteţi! O să încercaţi să păşiţi pe linia metalică. Nu merge, e lucioasă. Un metal rece şi fără remuşcari asupra soartei voastre, care doar vă va pune piedică, chit că o să cădeți înapoi pe calea voastră, chit că o să cădeţi de tot... Şi astfel trebuie să mergeţi printre metale reci, alunecoase, oameni răi, nepăsători. Dar lemnul din mijloc e cald, e bun, sunt oameni înțelepţi, binevoitori. Fireşte că sunt şi pietre, pietre colţuroase pregătite să înţepe tălpile tale fragede. Sunt provocări, paşi ce nu pot fi evitaţi, dar care nu vor face din tine neapărat o fiinţă solzuroasă, aspră. Acestea, tratate cu dibăcie, vor da tu-ul ideal, pregătit pentru inciziile vieţii.
Nu îţi permiţi nici să stai prea mult pe o traversă, nu poţi pierde timp preţios, trenul vine! Poţi lua însă de acolo ceea ce îţi este de folos, ceea ce te va ajuta să nu te tai prea rău, să nu aluneci prea brusc. Şi asta e metamorfoza mai sus numită, îndemnul. Te îndemn să vrei şi să încerci să ai o primăvară fericită! Primăvara nu e decât primăvara asta, nu e decât o primăvară. Primăvara e viaţa ta! Trăieşti o primăvară, fă din viaţa ta o primăvară! Iubeşte cum iubesc oamenii primăvara! Renaşte cum renasc florile primăvara! Zburdă cum zburdă câinii pe câmpul proaspăt înverzit primăvara! Zboară cum zboră fulgii de păpădie primăvara! Zboară chiar cum zboară rândunica reîntoarsă pe ale sale meleaguri, tot primăvara! Privaşte cum privesc copiii coloritul redescoperit al primăverii! Împelteşte munca şi plăcerea cum se împletesc mărţişoarele primăvara! Fă ceea ce îţi place pentru ca prin ceea ce faci să le schmibi şi altora viaţa într-o primăvară! Învinge stratul de pământ cum ghiocelul îl străpunge în fiecare primăvară! Fă din fiecare zi a ta o primăvară!
Prietene, prieteni, să lăsăm urările. Acceptă-mi îndemnurile! Citiţi! Şi nu numai pe mine, dar şi pe colegii mei din Tinereţea Credinţei. Poate că ei au gustat dulceaţa ambroziei sau, poate, alţii au făcut-o! Citiţi-i pe mai mulţi! Gustaţi cu ei licoarea! Şi gustați-o şi pe a voastră, prin scris. Scrieţi! Scrieţi orice pentru că sculptura perfectă iese din milioane de lovituri de daltă! Condeiul nu se strică şi nu se învecheşte. Şi chiar dacă ar fi aşa, rămâne scrisul lui. Scrisul care sigur nu se pierde, nu dispare, nu se termină. Scrie, şi scrisul tău poate aduce undeva o primăvară!