Talentul de a iubi
Salutare! Sunt Ioana, am 12 ani și, ca voi toţi, îmi iubesc viața. Îmi place să împletesc cu drag zâmbetul și bucuria din sufletul meu şi apoi să le ofer oamenilor întreaga mea operă. Toate pasiunile mele se îmbină în musica vieţii mele, în gesturile mele şi în tot ceea ce fac. Am ales să am un stil de viaţă energic, chiar efervescent, şi să mă implic în toate activităţile despre care simt că trebuie readuse la viaţă, cu un strop de tinereţe. Îmbin cu bucurie şi cu succes – sau, cel puţin, aşa cred eu – toate pasiunile mele. Dar, cel mai important lucru, după părerea mea, sunt momentele petrecute cu întreaga familie. Pentru nimic în lume, nu aş putea pierde minunatele discuţii cu mama, dar nici strașnicele sfaturi primite de la tata. Relaţia cu familia înseamnă totul pentru mine! De aceea aş prefera să pierd tot ceea ce am făcut până acum, decât să rămân singură, fără dragostea părinţilor mei.
Este posibil ca unii dintre voi să nu simţiţi acest lucru, dar credeţi-mă că este ceva enorm, ceva inexplicabil, cu acest fior… De fapt, eu cred că iubirea familiei este ca un tablou. Acesta trebuie realizat cu răbdare, cu încredere şi nu poate fi gata decât după ultimele detalii şi minuţioasele finisaje. Abia apoi poate fi admirat de mulţimea curioasă. După expunere, sublimul tablou poate fi păstrat pentru mai multe generaţii. Este posibil şi ca, în timp, pastelul să devină fad şi atunci este nevoie ca un altul să fie schiţat, de alţi oameni la fel de talentaţi… Talentul lor fiind, desigur, iubirea. Vor şti şi ei că trebuie doar să iubească şi o vor face toată viaţa. De fapt, sper ca fiecare om să îşi descopere talentul de a iubi, pentru că toţi îl posedăm…
![](https://static.wixstatic.com/media/631f75_e16f01b283cb4e54b023edd9291644c6.jpg/v1/fill/w_660,h_440,al_c,q_80,enc_auto/631f75_e16f01b283cb4e54b023edd9291644c6.jpg)