Curge
Curge. Deja a curs puţin. Tot nu s-a oprit… Nici acum. Nici atunci… Niciodată. Şapte propoziţii. Opt secunde scurse. Nu le mai primiţi. Cum nu mai primiţi nici luna care a trecut din noul, dar deja actualul, 2016. Ce v-aţi propus, ce aţi realizat şi ce nu? Voi ştiţi. Dar de acum nu mai e cale de întoarecere.
Primim o anumită cantitate din orice. Doi ochi, Două mâini, cinci litri de sânge, cei norocoşi o familie, o casă, poate chiar două sau chiar trei, un frate, o prietenă, o mamă, o iubită, o credinţă, o şansă... Iar în legătură cu timpul, doar o şansă. Aici toţi suntem la fel. Toţi avem aceeaşi unică secundă. Iar noi nu realizăm că această cantitate de timp poate doar să scadă. Şi nu putem cere mai mult şi nici măcar nu ştim cât timp mai avem de acum în colo.
Acest concept că suntem oameni şi că avem atât de mult timp să îndeplinim ce ne-am propus, ne face să irosim timpul. Trebuie să înţelegem valoarea timpului acum. „Acum” acesta este foarte important. Trebuie să deschidem ochii şi să vedem că avem puterea să exploatăm timpul, să îl trăim cu pasiune, să îl împărtăşim cu alţii. Şi pe lângă aceasta, avem groaznica putere de a-l omorî. Groaznică pentru că este cea mai uşor de folosit abilitate a noastră, cea mai comună, atât de evidentă şi de răspândită, încât... nu realizăm ce pierdem. „Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui îl va face lung”, spunea creatorul de benzi desenate Scott Adams. Ce cuvinte! Pe lângă faptul că luăm cunoştinţă de existenţa lor, haideţi să le reţinem, să le aplicăm şi să le distribuim.
Cum să foloseşti chiar şi o secundă din viaţa ta ca să te încrunţi, să ţipi, să cerţi, să nu ierţi, să ignori, să nu mulţumeşti, să loveşti, să înjuri, să neglijezi, SĂ NU IUBEŞTI? Cum!?! Nu se poate! Să zicem că nu se pune ce aţi făcut până acum. Până acum nu ştiaţi care sunt repercursiunile. Se iartă. Dar de acum în colo? De acum în colo ştiţi şi de acum înainte greu se iartă. Acum sper să simţiţi o înţepătură cu fiecare ocazie cu care lăsaţi să curgă prea mult în direcţii nefolositoare.
Acesta sunt eu. Un scriitor fraged, un necunoscător necunoscut. Sau poate că sunt… cinci minute din viaţa voastră. Sunt poate neplăcut, dar nu scriu aici ca să mă iubiţi, ci dimpotrivă, scriu pentru că sper să vă pară rău că am dreptate. Şi odată cu aceasta să vă rotiţi timpul vieţii cu atâtea grade cu cât consideraţi că este necesar pentru direcţia cea bună. Vreau de acum să zâmbiţi timpului vostru, să ascultaţi, să fiţi înţelegători, să fiţi atenţi, să mulţumiţi, să ajutaţi, să complimentaţi, să sprijiniţi, să… SĂ IUBIŢI. Pentru toate vă trebuie timp, dar merită. Acestea chiar merită. Iubiţi, oameni buni, pentru că şi voi aţi fost şi sunteţi iubiţi! Domnul vă iubeşte, familia vă iubeşte, prietenii vă iubesc, eu vă iubesc pentru că aţi citit până aici. Iar dacă vreţi să şi urâţi, urâţi-mă numai pe mine! Pe mine pentru că nu tac, pentru că nu mă opresc din scris şi vă arăt crudul adevăr. Şi o fac din propria experienţă. Scriu pentru că şi pe mine mă bate şi mă zguduie timpul. Dar am realizat că nu e vina lui, ci doar a mea.
Ne-a fost oferit suficient timp pentru toate, fără să ştim când, unde şi cum se va termina. Şi singurul lucru pe care îl putem este să valorificăm timpul, să zâmbim, să iubim, să dăm mai departe. Cum credeţi că eu şi cei mai mari decât mine - când vine vorba de scris - scriem toate acestea? Pentru că, în primul rând, şi noi suntem dintre cei care au pierdut. Iar acum, deschidem ochii şi încercăm să luam act de cele scrise şi trăite deja. Noi am pierdut, noi am realizat. Şi voi aţi pierdut, dar de acum şi voi…