Fiind copil, în multe lumi eram
Fiind copil, în multe lumi eram
Şi adormeam adesea râzând tare.
Pe-al gândurilor plai mereu zburam
Şi parcă-n întuneric vedeam Soare.
Azi, însă, am realizat că am crescut. Mi-a luat ceva timp, dar cred că niciodată nu m-am privit în oglindă cu mai multă atenţie decât am facut-o azi. Și nu, nu am observat riduri, nici pielea mea nu a încetat să fie netedă, dar... am crescut. Toţi o facem, unii au însă norocul să descopere acest lucru mai târziu.
Visăm cu toţii la o tinereţe fără bătrâneţe. Dar oare cine îmbătrâneşte primul? Trupul sau sufletul? Şi dacă există leacuri pentru întinerirea trupului, a fost inventat şi un unguent-minune pentru întinerirea sufletului?… Eu cred că există un asemenea unguent. Şi mai cred că bătrâneţea nu există. Suntem cu toţii copii. Copiii nu sunt bătrâni, dar bătrânii au fost şi sunt copii. Aceasta este diferenţa fundamentală între copilul de un an şi copilul de 87 de ani: durata copilăriei.
şadar, azi am realizat că am crescut. Şi niciodată nu m-am privit în oglindă cu mai multă bucurie. De fiecare dată, când mă privesc, realizez că sunt copil. Şi dacă ceea ce vă spun vă face să vă îndoiţi de adevarata vârstă, cea a sufletului, sunteţi pe drumul cel bun. În caz contrar, vă amintesc un singur lucru: noi toţi suntem copiii Domnului. Şi parcă, deodată, aţi realizat exact ce am vrut să zic.