Despre bucuria uitată a vieţii
De multe ori, prinşi în rutina cotidiană, uităm să ne bucurăm şi ne lăsăm sufletul încărcat de griji mărunte, apăsătoare, care ne transformă în nişte roboţei apatici şi plictisiţi. Nu realizăm importanţa de a conştientiza esenţa reală a vieţii. Privim viaţa mai mult ca pe ceva ce ni se cuvine şi mai puțin ca pe un dar desăvârşit, ca pe o dovadă supremă de iubire a lui Dumnezeu.
Sufletul devine o busolă a fericirii, uneori tresăltând, alteori tremurând sau neizbutind să găsească destinaţia. Confuzia căutării continue printre frânturi de amintiri sau în tumultul așteptărilor de mâine devine tot mai prezentă. Însă fericirea nu se traduce prin trecut sau viitor, ci prin puterea de a conştientiza ceea ce suntem şi ce facem acum, pentru simplul motiv că acest moment ne defineşte. Destinaţia căutată îşi pierde aşadar relevanţa în faţa călătoriei trăite.
Din teamă sau din comoditate, refuzăm să simţim. Trăim cu adevărat doar atunci când ne împărtăşim simţirile. Noi suntem făuritorii fericirii noastre şi a celor dragi. O îmbrăţişare lungă, un surâs cald, un compliment sincer, un buchet de flori dăruit fără motiv… Toate aceste gesturi simple, desprinse din adâncul sufletului, pentru noi poate că nu valorează prea mult, dar în inima celui care le primeşte se transformă în comori eternizate într-o amintire vie. Poate că în aceasta constă reţeta fericirii: în a dărui şi a te dărui necondiționat, fără aşteptarea egoistă de a primi o recompensă în schimb.
Cred că Charlie Chaplin a surprins perfect neajunsul umanității atunci când a afirmat că „gândim prea mult şi simțim prea puțin”, un neajuns care s-a adâncit în timp, devenind un adevăr general. Prea des ne lăsăm pradă egoismului şi indiferenţei. Prea uşor cedăm în faţa temerii de a nu da greş. Am uitat să iubim. Nu mai ştim să fim creştini adevăraţi. Nu mai ştim ce înseamnă prietenia pură. Am încetat să dăruim sentimente şi amintiri, doar pentru că e mai simplu să oferim un cadou material, frumos ambalat, gata cumpărat în câteva minute.
E greu să ne deschidem sufletul, e adevărat… Însă tocmai curajul de a ne arăta sensibilitatea ne face să rezonăm cu trăirile celorlalţi, care se răsfrâng nemijlocit şi asupra noastră, îmbogăţindu-ne. Aceasta este bucuria recâştigată a vieţii: să trăim fiecare clipă cu o bucurie vie şi cu entuziasm, departe de teamă şi nesiguranţă! Să simţim mai mult!…