"Transeamus usque Bethlehem…"
„…et videamus hoc verbum, quod factum est, quod Dominus ostendit nobis.” [Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut] (Luca 2, 15).
Acestea au fost cuvintele păstorilor după ce au primit vestea de la îngeri că li s-a născut Mântuitorul, în cetatea lui David. Nu s-au mulţumit cu vestea, ci au pornit să vadă şi semnul: pruncul culcat în iesle. Au lăsat turmele şi păşunile, trecând de la evenimentul vestirii Naşterii la experienţa Naşterii. Din pură curiozitate, au transformat povestea Crăciunului, în povestea lor; din cei care hălăduiau pe câmpuri cu turmele, s-au transformat în umilii martori ai venirii pe lume a Pruncului divin.
Sper că acelaşi lucru l-ai făcut şi tu de Crăciun! Doresc să fi fost precum păstorii: nu doar să vorbeşti despre Betleem, ci să fi fost deja acolo ca martor! Să poţi vorbi despre Crăciunul care a trecut nu ca de o întâmplare, ci ca de o experienţă interioară profundă.
Îmi permit atunci să te întreb: cum ai trăit Crăciunul? Nu, nu mă interesează obiceiurile din regiunea în care trăieşti şi nici alesele mâncăruri după care alţii nici nu visează. Nu mă interesează nici când ai deschis cadourile de sub brad sau dacă le-ai primit. Nici relatarea biblică nu mă interesează, pentru că o ştiu. Sunt curios care personaj ai fost tu în sceneta Naşterii. Când ai fost, precum păstorii, prezent în Betleem? Când ai realizat că într-adevăr sufleţelul tău esteieslea Pruncului Isus? În care zi viaţa ta a legănat noile speranţe, noua viaţă?
Te întreb asta pentru că de foarte multe ori, în toată alergătura sărbătorilor de iarnă, ne lăsăm pe dinafara Poveştii Crăciunului. Ne amintim doar de Iosif şi Maria, păstori, magi şi animale, dar nu şi de noi. Am rămas oare pierduţi în culise? Ne concentrăm pe orice altceva şi în acel moment Naşterea Domnului devine acel eveniment istoric. Am putea la fel de bine să-i cântăm „La mulţi ani cu sănătate” sau „Transeamus”.
Să nu limităm însă totul la particularităţile istorice ale venirii pe lume a lui Isus. Şi chiar dacă El a venit într-un anumit moment al istoriei, să nu uităm conjunctura timpurilor noastre. Isus s-a născut şi se naşte în particularităţile vieţii – ale Lui şi ale noastre, atunci şi acum.
Şi atunci unde să-L căutăm? Călătoria în timp nu este o opţiune (încă?). De ce nu am începe cu viaţa fiecăruia dintre noi? Cu ce este umplută ieslea sufletului tău? Speranţă, frică, bucurie, mâhnire? Poate este mulţumire şi abundenţă; poate este doar spaţiu gol şi semne de întrebare, derută, întuneric… Orice ar fi însă, în acea iesle îl vei găsi pe Pruncul Isus.
Ieslea lui Hristos şi ieslea vieţii tale sunt una şi aceeaşi. Sunt doar două moduri de a privi acelaşi lucru; este o singură iesle. Dacă Hristos nu se naşte în situaţia fiecărei vieţi, nu se naşte nicăieri. Din acea iesle primim noua viaţă, speranţă şi noi posibilităţi mereu. Ieslea aceasta poartă mai mult decât împrejurări sau un Prunc, poartă mai mult decât ar fi putut vedea păstorii sau noi. Când viaţa ta este încercată de bucurii sau de tristeţi, tot ce trebuie să faci este să mergi la Betleem să vezi ce se întâmplă.
Nu există doar o poveste a Crăciunului ci sunt nenumărate, şi se întâmplă în mai multe locuri şi în mai multe vremuri. Sunt atâtea poveşti câţi oameni, căci îngerul le-a spus păstorilor: „… vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.” Nu doar pentru unii, nu doar pentru cei buni şi credincioşi; pentru toţi! Nimeni nu e pierdut în culise, toţi au costumul pregătit. Deci, când ai fost la Betleem? Ce ai văzut şi ce ai trăit? Care ţi-e povestioara de Crăciun?