Mulţumeşte, iartă, încearcă!
„La început a fost cuvântul”. Așa cum, în aceste rânduri, la început este cuvântul. Nu acel Cuvânt, ci al meu, cuvântul mai mic, mai neînsemnat, dar un cuvânt. Un cuvânt care sper să trezească în voi vibrații de fericire, cuvinte de mulțumire, de laudă asupra voastră și a celor din jur și chiar mici fragmente triste peste care ați trecut și acum vă dați seama care a fost rolul lor și cât de puternici sunteți.
Niciodată în viața voastră nu se va ivi un moment „mai perfect” pentru a face acel ceva, un moment mai bun ca acesta pe care îl trăiți acum. Momentul actual e cel mai frumos și deasemenea e unic. Doar el e așa și după el e posibil să nu mai fie nimic. Acum cu fiecare literă pe care o citiți foloșiti unul din acele momente, momete pe care nu le veți mai avea. Și știți a cui e vina că le foloșiți astfel? A mea. A mea pentru că am scris aceste rânduri. Și este responsabilitatea mea să nu fie doar niște momente, ci să fie acele momente care trezesc în voi dorința de a vă trezi dimineață și de a mulțumi pentru anul care a trecut și să continuați să luptați pentru ca anul care vine să fie cel puțin la fel de briliant.
Punem aici, în ramă, cel mai important subiect al acestor sărbători, al acestei perioade: RECUNOȘTINȚA. Și vă sunt sincer recunoscător vouă, celor care foloșiți momentul pentru a citi asta și simțiți că vă mulțumesc. Fiecăruia îi mulțumesc pentru fiecare lucru mărunt sau chiar grandios cu care m-a ajutat. Mulțumesc că m-ați încurajat mental să merg mai departe. Mulțumesc, mamă, pentru că în fiecare zi mi-ai spus și mi-ai arătat că mă iubești! Mulțumesc colegi pentru fiecare mustrare pe care am primit-o în ore pentru că râdeam cu voi, pentru fiecare: „Azi e joi!”, pentru fiecare zi în care vă vedeam și pentru că doar pentru voi îmi doream ca școala să nu se termine! Mulțumesc și vouă, domnilor profesori, care mi-ați deschis noi orizonturi, prin fiecare informație pe care mi-o transmiteați! Mulțumesc și vouă, prietenilor mei adevărați, fraților mei, fără de care anul acesta nu ar fi fost..., nu ar fi fost! Vă mulțumesc pentru că pe această succesiune noapte-zi - care ar trebui să fie egală - ați înclinat-o catre zi, făcând din nopțile lungi, dimineți neanunțate! Le mulțumesc oamenilor și preoților din biserică care mi-ați arătat că există creștini frumoși și că e frumos să fii creștin! Le mulțumesc cercetașilor și cercetășiei pentru că mi-a întărit și îmbogațit principiile de viață care mă ajută să merg cu capul sus și plin de zâmbet! Le mulțumesc interacțienilor pentru posibilitațile oferite de a cunoaște și de a ajuta comunitatea! Mulțumesc Consiliului Elevilor pentru că îmi dă posibilitatea să reprezint și să fiu reprezentat și mi-a descoperit atâția oameni frumoși! Mulțumesc vouă, oamenilor, pentru deschiderea arătată, pentru căldura cu care m-ați tratat sau chiar indiferența care m-a întărit, vă mulțumesc pentru că ați folosit timp din viața voastră pentru mine şi chiar pentru bicicleta mea! Vă mulțumesc pentru că am mâncat, am băut, am cântat și am dansat împreună, vă mulțumesc pentru că ați râs de și cu mine, vă mulțumesc pentru ieșirile cu cortul, vă mulțumesc că ați folosit cerneala voastră să scrieți pe paginile vieții mele!!
Nu putem omite ÎNGĂDUINȚA. Fapt ce mă face să vă mulțumesc pentru indulgența cu care m-ați tratat ori de câte ori v-am greșit. Tot în această „rubrică” vă cer iertare pentru fiecare cuvânt „nelalocul” lui, pentru fiecare moment în care nu v-am fost alături, pentru fiecare moment în care am întârziat (nu deschidem acest subiect), pentru fiecare sarcină neîndeplinită, pentru lucrurile peste care am trecut cu vederea prea ușor, pentru fiecare lucru mărunt care chiar conta, dar și pentru acelea care rămân între noi. Spun acestea pentru a nu rămâne în neant, nespuse și astfel să nu aibă nicio valoare și chiar să mă macine. Astfel dacă nu există niciun inamic interior, inamicul exterior nu ne poate face vreun rău. Iartă-mă, mama, pentru că am fost nerecunoscător, iertați-mă, prieteni, pentru că nu v-am fost prieten când voi mi-ați fost, iertați-mă, oameni buni, că nu am fost chiar un om bun. Spuneți cu ce am greșit, ca să știu ce acțiuni să nu mai repet. Eu vă iert! Nu știu și nu țin cont cine cu ce mi-a greșit, dar sigur nu a fost rea-voință sau chiar dacă a fost eu vă iert. De ce să țin acest inamic în mine, de ce să îl țineți în voi? Poate că unii chiar acum m-ați iertat și pentru asta încă o dată vă mulțumesc!
Precum călătoria de o mie de mile începe cu primul pas și cea de 366 de zile începe cu prima zi. Pentru cei cu care voi petrece a nu știu câta zi împreună, sper la încă pe atâtea. Pentru cei cu care m-am cunoscut abia anul acesta și am continuat să ne cunoaștem, sper că veți face la un moment dat parte din prima categorie. Pentru voi, cei pe care nu îi cunosc încă, vă spun un eventual: „Salut!” și ușa vieții mele e, din fericire, încă deschisă și sigur mai am loc și pentru voi!
Vă urez un cald „La mulți ani!” și acești mulți ani să vă umple buzele de vorbe înțelepte, sufletele de oameni minunați, mintea de amintiri cu cei înainte numiți și viața de recunoștință, îngăduință și împliniri.
Toate vorbele de mai sus v-au consumat clipe, clipe care nu mai vin, dar sper să fi meritat scurgerea lor. Sunt scrise pentru tine, cel care citești, dar sunt scrise și pentru El, căruia îi mulțumesc și față de care îmi cer iertare. Știu că am scris multe, dar cum să scrii 31536000 de secunde în vreo 81 de rânduri? Rezum acum: mulțumesc pentru că am învățat lecții importante din greșeli, pentru că m-am dezvoltat armonios și pentru că am fost capabil să imi folosesc nisipul clepsidrei cu oamenii care chiar contează.
Aceasta este ultima filă a capitolului 2015. Și îmi pun întrebări: A fost bine? Am acționat corect? Am avut grijă de oameni? Am iubit? Am descoperit? Am mulțumit? Am învățat? Am iertat? Am fost recunoscător? Am dat mai departe? Am cultivat ce am primit? M-am rugat? M-am dezvoltat? Mai era loc? De ce mai era loc? Cum să fac să umplu locul liber în filele ce urmează? La unele pot răspunde, la altele nu încă. Știu că mai sunt întrebări. Le caut. La unele îmi place răspunsul, la altele nu. Problema, acum, e ce voi schimba la ce nu îmi place, ce voi lăsa la fel și ce voi descoperi?
Închei din nou printr-o întrebare, pentru că acestea sunt întrebările mele. Răspundeți la ele dacă vreți, dacă merită, dacă acoperă anul vostru… Dar care sunt ÎNTREBĂRILE și RĂSPUNSURILE voastre? Mulțumirile și regretele, plăcerile și amintirile mai triste, pentru ce sunteți recunoscători, pentru ce vă cereți iertare și cui ar trebui? Și cel mai important, ce v-ați propus pentru 2016?