Din bancă, la catedră!
Una dintre întrebările existenţiale ale umanităţii, cu o puternică încărcătură filosofică, psihologică dacă vreţi, emoţională ş.a.m.d., este: “Ce vrei să te faci, când vei fi mare?”. Încă din cele mai vechi timpuri - poate chiar de pe vremea neanderthalienilor - adulţii au stresat creieraşul copiilor cu această întrebare. Fiţi siguri că nici creierul meu nu a fost menajat şi sunt sigur că nici al domniei tale, dragă cititorule. A, şi dacă eşti încă aici, permite-mi, stimabile cititor, să mă prezint. Eu sunt Daniel Vladu, am 19 ani şi sunt copilul de la catedră. Adică învăţător la clasa a II-a, în primul meu an la catedră. Pentru că eşti în faţa unui ecran, în cele ce urmează, voi încerca să-ţi “ecranizez” câteva din gândurile mele.
Revin la întrebarea de mai sus şi am să vă dezvălui care sunt răspunsurile pe care mi le-au dat nişte copilaşi, la o lecţie despre “meserii”. Fetiţele au fost tranşante şi mi-au spus că vor să devină doctoriţe şi cântăreţe. Baieţii şi-au exprimat clasica dorinţă de a deveni pompieri sau poliţişti, iar unul singur mi-a dat un raspuns atipic, prin care spunea că vrea să se facă… hacker!! De aici am tras concluzia că: viitor de aur, ţara noastră are! Viitor de aur, flăcări, stingătoare, amenzi, girofare, hackeri şi butoane.
"Daniel, ce vrei să te faci când vei creşte?” Am dat multe răspunsuri la întrebarea aceasta. Educatoarei i-am spus că voi deveni SUPER-EROU şi că voi salva lumea. Când am mai crescut puţin, am început să dau raspunsul clasic – poliţist - ca să scap de cei curioşi. După ce m-am săturat de uniformă, am trecut la ghete şi mi-am propus să mă fac fotbalist. Cântăreţ aş mai fi vrut, actor la fel, însă, iată că m-am facut învăţător. Inevitabil, vine şi următoarea întrebare: “Care-i cea mai bună meserie din lume?”, pentru că toţi ne dorim ceea ce este mai bun pentru noi, nu? Am veşti extraordinare, cititorule, pentru că am aflat eu răspunsul şi ţi-l voi împărtăşi şi ţie dacă mai ai încă puţintică răbdare.
Mi-am dat seama că, prin meseria de învăţător, sunt tot ce mi-am dorit să devin de-a lungul timpului, poate chiar mai mult. Sunt SUPER-EROU pentru că pot fi un exemplu pentru cei mici şi îmi pot pune amprenta într-un mod pozitiv asupra vieţii lor. Sunt poliţist pentru că eu menţin pacea şi liniştea când Cătălin aleargă cu bâta copiii prin curtea şcolii. În ora de sport joc fotbal în echipa care are mingea pentru că meseria de poliţist mă obligă să fiu “imparţial” şi cea de fotbalist să dau goluri. Sunt cântăreţ pentru că am mereu chitara la mine, în ora de muzică, şi actor pentru că… aşa m-a făcut mama şi pentru că trebuie să joci puţin teatru la ore, pentru a le atrage atenţia şi simpatia copiilor.
Cu toate acestea, ţi-am promis un răspuns (recunosc că l-am găsit în manualul de română de clasa a II-a): “Să fii copil la parinţi e nemaipomenit şi cred că, de fapt, e cea mai bună meserie”! Dincolo de meseria de învăţător sau cea de hacker, nu contează ce vârsta ai, dragă cititorule, important este să iei meseria de copil în braţe şi să TRĂIEŞTI viaţa cu sufletul tânăr.
Fără să-şi dea seama, copiii m-au învăţat care este cea mai bună meserie şi, pentru că ţin la sănătatea inimii tale, vreau să-ţi mai dau o veste bună: meseria de copil este şi cea mai bine platită din lume! Şi pentru a-mi susţine afirmaţia, închei apoteotic şi te las în compania vorbelor lui Hristos: “Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei!”.