„Reţeaua”
De curând m-am reîntors de pe plaiurile natale pe care nu le văzusem de mai bine de un an. M-am bucurat acolo precum un copil la fiecare lovitură a jantei maşinii în gropile pe care cu greu mi le aduceam aminte. Unele mă aşteptau de mult, altele au aflat doar acum că sunt şi eu şofer.
Orăşelul a mai înflorit… S-a extins pe unde a putut cuceri şi el cu „fer-betoanele” lui, prin livezi, peste câmpuri, păduri... Creşte precum lichenii pe copaci. Din când în când îşi mai schimbă aspectul în culori vii: galben, portocaliu, verzui... doar ca să acopere griul blocurilor din care, cândva, în dimineţile de toamnă târzii, puzderie de copii năpădeau spre şcoala din cartier. În mod misterios, scara blocului mi s-a părut mai îngustă, tavanul ei mai jos. Nici apartamentul nu mai era cum mi-l aminteam! Dar vecinii? Oare ei pe unde sunt? „Pretenaşul feisbuc” a rezolvat dilema: A. cu afacerile, V. pe la atelier (Casă de piatră!), L. şi R. s-au mutat de ani de zile, etc. O, tempora!
Le-am lăsat toate precum le-am găsit şi înclin să cred că data viitoare voi vedea cu alţi ochi acea lume din provincie. Cu ani în urmă, acolo era centru universului, era locul lipsit de griji. Temele şi tezele nu se pun la socoteală, să fie clar! A devenit însă locul din care doream să plecăm... şi am plecat. Rândurile acestea sunt sau vor deveni şi experienţa ta, amintirile tale, şi poţi deveni un anonim într-o lume plină de amintiri pe care puţini le cunosc. Şi atunci ce rost mai are istoria ta? Cât de important este să o mai scrii?
Dar de ce nu?!?
Ai primit această şansă şi, în plus, ai mai primit ceva, un cadou mai important decât orice cadou pe care cineva ţi-l poate lăsa sub brad: credinţa în Dumnezeu! Dumnezeu reprezintă constanţa vieţii, este alături de tine de la naştere până la mormânt şi apoi în veşnicie. De ce te mai gândeşti atunci la locuri, la vârstă, la anii care tac şi trec, la faptul că trupul se transformă clipă după clipă? Aminteşte-ţi mereu că fiecare etapă a vieţii este momentul de tinereţe al celei pe care o precede. Suntem tineri cu fiecare prag al vieţii pe care îl trecem, căci învăţăm mereu până la moarte. Şi, oare, învăţăm întreaga viaţă să murim?… Şi chiar de ne „boşorogim”, sufletul e la fel de sprinten şi curios, mereu tânăr. Interesului şi sprintenelii tinereţii, dacă le mai adaugi rugăciunea şi dragostea, obţii eternitatea sau viaţa veşnică.
Dacă simţi că îmbătrâneşti sau că nu ai credinţă, NU e cazul să închizi pagina, ci doar să reiei exerciţiile fizice şi spirituale necesare:
pentru tinereţe: lecturile serioase, ieşirile în natură, selectarea serioasă a anturajului;
pentru credinţă: Biblia, Sacramentele Bisericii, rugăciunea.
Şi vei descoperi o reţea de „tineri credincioşi” mult mai vastă decât orice alta - da, mai tare decât FB, Hi5, Linkedin, etc. - şi mult mai capabilă să te ajute în exerciţiile de întinerire.
Ai o părere? Ai o altă opinie?
Spune-mi şi ajută-mă să întineresc!
p.C.