Priveşte cerul
De ceva vreme văd zilnic cel puţin o inscripţie cu un îndemn considerat de mulţi ca fiind... ciudat. "Priveşte cerul!" - scris atent, cu spray albastru, pe zidul unei clădiri vechi sau inscripţionat în grabă, pe un gard trist de beton. Şi uneori îmi ascult colegii. Unii se miră: "Ce e cu toate mâzgăliturile astea?", în timp ce alţii exclamă: "Cât de drăguţ arată!".
Dar câţi dintre noi şi urmăm îndemnul cu adevărat? Câţi îşi ridică privirea spre cer? Şi, mai important, câţi realizează că, în spatele culorilor pastelate sau a nuanţelor puternice de albastru şi de violet, se află Dumnezeu. Acelaşi Dumnezeu care ne iubeşte şi ne veghează pe toţi. Acelaşi Dumnezeu care îşi arată bunătatea necondiţionat, clipă de clipă. Când are timp să mai "picteze"?
Adevărul este că noi, din ce în ce mai îngrijoraţi din cauza ocupaţiilor cotidiene, nu mai avem timp să ne bucurăm şi să mulţumim pentru darurile primite. Suntem atât de prinşi în conversaţii banale şi cu veşnicele noastre probleme, de multe ori lipsite de sens, încât nu mai observăm ce este în jurul nostru. Suntem atât de concentraţi pe micuţul ecran pe care îl ţinem în mână, încât nu-i mai vedem nici pe cei doi copii care se joacă râzând, nici pe doamna şi pe domnul cu părul cărunt care se plimbă braţ la braţ, zâmbind. Ajungem să devenim centrul propriului nostru univers. Nu mai realizăm... cui trebuie să îi mulţumim pentru tot. Pentru absolut tot.
Aşa că, data viitoare când reuşeşti să evadezi dintre gândurile banale, ridică-ţi privirea spre cer! Şi, chiar dacă este cea mai mohorâtă zi, îţi garantez că nu o să vezi numai o singură culoare. Şi mulţumeşte. Da, priveşte cerul şi mulţumeşte!