Scrisoare către tinerii mei prieteni
Salutare! Ştiţi deja că îmi sunteţi nespus de dragi şi tocmai de aceea vă şi scriu. Nu sunt lucruri noi, vi le-am tot spus în ultimii ani, de când ne-am împrietenit. Dar consider că acestea trebuie să rămână şi scrise, că vorba aia, „verba volant, scripta manent!”. Aşadar, scumpilor, unde alergaţi aşa de tare? Cine vă tot mână să ieşiţi înainte de vreme din copilărie? Nu v-au spus părinţii că cea mai curată perioadă a vieţii lor a fost copilăria? De ce vă grăbiţi să creşteţi?…
Cei care nu ştiaţi, aflaţi că am un ochi tainic cu care vă pot vedea profilurile şi chiar selfie-urile de pe reţelele de socializare. Dar vă observ şi pe stradă, mai ales atunci când nici nu vă gândiţi. Şi ştiţi ce văd când îl folosesc? Pe voi, pe băjeţi, vă văd cu sprâncenele pensate mai ceva ca femeile şi cu muşchii umflaţi, gata să vă spargă pieptul şi să vă rupă nasturii cămăşii. Mai că aţi pleca la oaste. Dar sunteţi şi pregătiţi să încasaţi un glonţ? Domnişorilor, prea lesne uitaţi că încă sunteţi copii. Iar vouă, domniţelor, vă văd pozele de profil cu buzele ţuguiate-n cioc de raţă, cu decolteurile prea generoase sau cu pieptul la înaintare, ajutate fiind şi de buretele din sutien. Şi ştiu şi de ce o faceţi. Pentru că aşa credeţi voi că mai adăugaţi câţiva ani vârstei fragede de care vă ruşinaţi. Păcat, pentru că vor trece anii şi veţi vrea apoi ca timpul acesta peste care săriţi cu nepăsare să se poată da înapoi. Aşa cum acum trăiţi o pretinsă maturitate, la fel veţi trăi şi ca adulţi, o pretinsă tinereţe.
Şi mai văd ceva. Văd ce scrieţi, dar mai ales cum o faceţi. Iar problema gravă e că şi profii voştri deţin câte un ochi din acesta misterios. Mai văd şi cum distribuiţi citate greu de înţeles despre eşecurile amoroase care v-au marcat viaţa. Pe bune!?! Dacă nu v-aţi fi grăbit să creşteţi, atunci nu aţi fi fost nevoiţi să vă lingeţi rănile provocate de amorul prematur. Capatoşi şi poptămaşi, cătălini şi mădălini, asistente şi prezentatoare din televiziune, iată călăuzele pe care le citaţi. Practic, aţi înlocuit lectura cărţilor cu „share-uitul” citatelor…, încă şi acest lucru îl văd.
Prieteni frumoşi, de ce să nu vreţi să mai copilăriţi, de ce să vă ruşinaţi tocmai de cel mai curat timp al vieţii voastre? Nu faceţi greşeala pe care şi eu însumi am făcut-o, nu vă pervertiţi încă, mai rămâneţi copii! Sau poate nu ştiaţi că voi, tinerii, sunteţi modelele noastre, ale celor mari. Isus însuşi ne-a spus-o, dacă tot sunteţi înnebuniţi după citate: „Cine nu va primi Împărăţia Domnului ca un copil nu va intra în ea” (Marcu X, 15). Ca un copil? Ce vrea să însemne aceasta? Cu sprâncenele pensate şi cu buzele ţuguiate, adică!?!… Doamne fereşte-ne! Aşa modele vreţi voi să ne fiţi? Scumpilor, dacă vreţi ca noi să fim mai buni, învăţaţi-ne, oferiţi-ne exemplul vostru de bunătate, vă implorăm!
Dar mai ştiţi ceva? Cu ochiul meu tainic, văd că voi deja sunteţi mai buni. Mai buni decât noi, persoanele adulte. Pentru că atunci când nu vreţi să-i impresionaţi pe cei din jur - arătându-le diversele părţi exterioare ale trupurilor voastre adolescentine - văd în sfârşit şi ce aveţi în voi, văd din ce sunteţi făcuţi. Vă văd inimile şi aspiraţiile, vă văd credinţa şi gândurile ingenue… Iar uneori, atunci când îmi permiteţi să mă alătur vouă în rugăciune, văd cu limpezime cine sunteţi voi cu adevărat şi vă sunt recunoscător pentru aceasta. De aceea mă şi înclin în faţa inocenţei şi a tinereţii voastre, prietenii mei buni, păstraţi-le cu cinste!